A fost nevoie de un control inopinat al comisarilor de mediu trimiși de la București, la balastierele din Buzău, pentru a fi scoasă la lumină o realitate care, totuși, putea fi intuită, fără să luăm în calcul că există instituții care au rolul de a supraveghea asupra legalității în care se desfășoară exploatările de agregate minerale. Realitatea aceasta arată că una se autorizează ca și activitate și cu totul alta se întâmplă în teren. Iar, lucrurile acestea nu sunt cazuri izolate, ci practici care nu au apărut nici ieri, nici azi. Ci, de când unii angajați ai statului se fac că verifică, iar operatorii din domeniu se fac că respectă regulile.
Într-o intervenție, în direct, la Focus Tv, comsiarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, a explicat de ce a considerat necesar să trimită o echipă de la București pentru verificările de la Buzău.
Ce au găsit comisarii de mediu
Controlul desfășurat, săptămâna trecută, timp de patru zile, a scos la iveală o mulțime de nereguli. Din 9 balastiere verificate, 7 au fost amendate, suma totală fiind de 425 de mii de lei. În afara amenzilor și avertismentelor date, a existat și un caz în care comisarii au dispus suspendarea activității unei balastiere, neregulile fiind foarte grave. În general, controlul a scos la iveală trei tipuri de nereguli:
*depășiri ale perimetrului de exploatare autorizat;
*exploatare la adâncimi mai mari decât cele prevăzute în autorizație;
*evacuări de ape neepurate în apele curgătoare în albia cărora se face exploatarea.
Cine a închis ochii la dezastru
În afara sancțiunilor date, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au dispus și un set de măsuri care trebuie luate pentru ca societățile amendate să intre în legalitate. Este vorba despre 23 de măsuri, iar instituțiile care trebuie să supravegheze implementarea acestor măsuri sunt Apele Române-Direcția Bazinală Buzău-Ialomița, Sistemul de Gospodărire a Apelor și Agenția Națională de Resurse Minerale. Întrebarea care vine, firesc, este ce au făcut aceste trei instituții până acum și când au fost în control, ultima oară, dacă s-a ajuns în situația în care Buzăul a devenit un Eldorado pentru cei care exploatează agregate minerale. Răspunsul, evident, nu-l vom afla, tăcerea fiind aducătoare de aur. Sau de arginți!








Pe doamna Ichim, nu o întreabă nimeni de ce s a ajuns în situația asta? Doamna de fier de la prefectură și de la Garda de Mediu Buzău?
A trebuit să vină cineva de la București să constate ceva, ce are ca atribuție de servici, structura pe care o păstorește dna Ichim?
Marus, tu ce zici?
Pentru continuarea activității trebuie șpagă, una mare…
Dacă nu vine comisionul ( că s-a schimbat garda la București) se închid afacerile sau sunt preluate ( forțat!!) de cei care au “pile” la guvernare.
Rețeta asta funcționează din 90.
“Ciocu’ mic ,că noi suntem la putere…da?”