Finanțarea pentru Autostrada Moldovei,pe anumite loturi, unele deja executate, a fost ieri, subiectul unei declarații publice a ministrului Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru (USR)
”Deja autoritățile care știu de mult această situație și dacă n-au progresat deloc, nu se poate termina ceva până în august 2026, inclusiv la nivel tehnic au recunoscut acest lucru, și ce facem acum? Așa cum am spus de altfel data trecută, căutăm surse alternative de finanțare pentru proiectele prioritare, gen segmentele de autostradă din A7 și A8, care v-am spus că nu mai sunt prinse în PNRR”
Declarația a stârnit, imediat, reacții, iar ministrul Pîslaru a fost acuzat de fake-news. Cei mai vehemenți împotriva sa au fost social-democrații. Unii au spus că ministrul Fondurilor Europene, ”afectat de caniculă” produce fake-news-uri, alții că vorbește cu prea mare lejeritate despre un scenario grav.
Printre cei care au reacționat este și deputatul PSD de Buzău, Romeo Lungu, care îl acuză pe ministrul Dragoș Pîslaru de ”o deformare periculoasă a realității. În loc să susțină proiectele majore ale țării, lansează mesaje de criză care nu au nicio acoperire. Este complet inacceptabil ca un membru al guvernului să afecteze încrederea în investițiile strategice doar pentru a obține capital politic de moment.”
Mai departe, Lungu spune că declarația ministrului Fondurilor Europene este un ”Fals. Grav și iresponsabil!”.
”Ca deputat ales să reprezinte județul Buzău, mă simt obligat să intervin. Buzăul este direct beneficiar al Autostrăzii Moldovei, iar oamenii din acest județ merită adevărul: toate șantierele sunt active, lucrările continuă, graficul este respectat, iar investițiile nu se opresc. Nicio licitație nu se anulează. Niciun contract nu se suspendă.”
Mesajul alarmist a fost urmat de precizări venite de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii:
„Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanțate integral din fonduri europene, fără a mai necesita cofinanțare din bugetul de stat”, se arată într-un comunicat al MTI.
Miercuri, ministrul Dragoș Pîslaru a revenit cu precizări, într-o postare pe contul său oficial de pe o rețea de socializare.
” Pentru cei care încearcă să distorsioneze mesajele mele sau să transforme o analiză tehnică într-un pretext de atac politic:
Nu am spus că se opresc autostrăzile.
Am spus că anumite tronsoane nu mai pot fi finanțate prin PNRR, dar există alternative de finanțare — iar ele vor fi folosite.
PNRR nu este pierdut. Dar trebuie muncă serioasă, asumare și mai ales coerență în fața partenerilor europeni.”



…cum, dom’le, nu era faza cu ‘haoleu, că vine jorjescul sau vine simion cu ‘haur’?….