După o lună iulie cu valuri de caniculă, cu furtuni și intensificări ale vântului cum nu s-au mai înregistrat în țara noastră, nici luna august nu se anunță cu vreme mai blândă. Vor fi în continuare zile întregi cu temperaturi de foc și fără precipitații.
Vremea va fi în încălzire, săptămâna aceasta. De la o zi la alta se va face mai cald astfel încât sfârșitul de săptămână va fi canicular, cu maxime de 33…36 grade. Și în săptămânile următoare temperaturile se vor menține peste 30 de grade Celsius.
“Ca regim termic, ne menținem momentan, la începutul lunii, aproape de normalul termic, dar temperaturile încep să crească iar estimările noastre din acest moment arată că temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. În august, vor fi posibile și alte episoade de caniculă, nu știm în acest moment dacă vor mai fi temperaturi de peste 37-38 de grade, dar undeva la 35-36 de grade este posibil să mai avem”, a declarat, pentru șansanews.ro, Iris Țițineanu, meteorolog de serviciu Administrația Națională de Meteorologie.
Nu doar că nu vom scăpa de arșiță, dar în continuare va fi secetă. Săptămâna viitoare sunt așteptate ceva fenomene de instabilitate atmosferică dar nu vor fi ploi care să refacă deficitul de apă din sol, ci averse torențiale în timpul cărora apa se va infiltra în pământ în proporțiimult prea scăzute față de necesar.
“În luna august, regimul pluviometric va fi deficitar, nu vom avea parte de ploi. În unele zile vom vorbi despre instabilitate atmosferică, dar vor fi cantități de apă pe alocuri mai ridicate dar aceasta nu va rezolva problema secetei cu care ne confruntăm pentru că aceste cantități, chiar dacă sunt mai mari, cad în intervale scurte și nu au timp să se înmagazineze, ci doar produc pagube. Seceta este un fenomen de care nu vom scăpa prea curând. Nu vom avea parte prea repede de acele ploi care să rezolve problemele.”
O veste care dă fiori reci agricultorilor. Dacă ploile îndestulătoare, care să potolească setea pământului, nu vor veni mai repede, seceta va afecta culturile ani buni de acum înainte.

“În prezent, aproximativ până la 1 m adâncime nu prea există umiditate. Nu știu dacă putem spune că seceta se va opri anul acesta. Doar dacă o să avem o toamnă și o iarnă cu multe, multe, multe precipitații, în așa fel încât să compenseze și iernile trecute, adică practic să se refacă rezerva de apă din sol ceea ce implică un grad mare de optimism în sensul să avem cantități foarte mari de precipitații atât sub formă de ploi, cât și sub formă de ninsori “, a declarat directorul Direcției Agricole, Cosmin Florea.
Adaugă comentarii