Actualitate

De ce le era frică nu au scăpat. Pesta porcină, confirmată la Pogoanele

Virusul pestei porcine africane, depistat în gospodării din orașul Pogoanele. Cele două suspiciuni apărute, marți, despre care șansanews.ro a scris aici s-au confirmat, astfel că numărul focarelor de pestă din Buzău crește.

Alarma s-a dat la Pogoanele după ce un animal a fost găsit mort de proprietar. Medicii veterinari au mers în control, au prelevat probe iar analizele de laborator au arătat că este vorba despre temutul virus care decimează efectivele de suine. Astfel, odată confirmată prezența virusului, au fost dispuse măsuri specifice pentru limitarea răspândirii bolii. 7 animale din cele două gospodării în care a intrat pesta vor fi ucise.

În prezent, în județul Buzău mai sunt focare de pestă la Căldărăști și Breaza, câte două focare, și câte un focar la Padina, Largu, Rușețu și Săhăteni.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian