Descoperire arheologică într-o zonă unde specialiștii nu știau să existe potențial. Ce au adus la lumina săpăturile

Săpăturile realizate, zilele trecute, de o firmă, pe un câmp din afara localității Săhăteni, au scos la lumină resturi de oseminte, fragmente de ceramică și bijuterii, în cadrul unui potențial sit arheologic. Lucrările de excavare au fost sistate, iar o echipă de arheologi care lucra în șantierul de la Gruiu Dării s-a deplasat la locul noii descoperiri.

Primele date indică faptul că ar putea fi vorba despre vestigii ce pot fi atribuite unei locuiri specifice culturii Sântana de Mureș, datând din secolul IV d. Hr, dar și o locuire din perioada Evului Mediu. Osemnintele umane conduc către ipoteza existenței, pe acest teritoriu, a unei necropole de tip medieval. Pe de altă parte, obiectele din ceramică de tip Sântana de Mureș se poziționează pe același palier cronologic cu diadema de la Gherăseni, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri de pe raza județului Buzău, provenind din perioada invaziei hunice. Aceasta este expusă la Muzeul Județean Buzău. Perioada poate fi asociată și cu o altă descoperire, de data mult mai recentă, cea a mormântului princiar de pe șantierul Autostrăzii Moldovei, aparținând începutului perioadei migrațiilor. În orice caz, pentru a continua investigațiile arheologice, în zilele următoare specialiștii vor reveni la Săhăteni, pe șantierul aflat acum în conservare primară.

Interesant este că arealul în care s-au făcut aceste ultime descoperiri este ceea ce arheologii numesc o ”zonă albă”, adică un teren care nu era cunoscut ca având o încărcătură pentru potențiale cercetări. După această descoperire, zona va fi inclusă în lista siturilor arheologice de pe teritoriul județului Buzău și va beneficia de protecția legii.

La poalele dealului Istrița, adică la circa 4-6 kilometri distanță de locul noului sit, există o linie de semicerc pe care sunt poziționate mai multe descoperiri arheologice. Acestea indică faptul că în nordul Câmpiei Române, la poalele Istriței, am avut de a face cu o locuire intensă în perioada secolului IV d. Hr. Acolo era o zonă propice locuirii, o zonă împădurită care oferea condiții bune pentru cultivarea plantelor, pentru vânătoare, pentru apărare, dar și pentru asigurarea unei resurse importante, lemnul, utilizat pentru construcții.