Update. În ambele situații, locuitorii au primit mesaje Ro-Alert.
„In legatura cu prezenta ursilor la Odaile, fac precizarea ca intrucat Primaria Odaile nu a incheiat contract cu gestionarul fondului de vanatoare, in speta cu AJVPS, este imposibila actiunea de impuscare a ursului. Singura actiune la care se poate recurge, din punct de vedere legal, este alungarea animalului.
De asemenea, mentionez ca, in acest an, Institutia Prefectului Judetul Buzau a transmis de doua ori adrese catre primarii, prin care, pe de-o parte s –a atras atentia asupra pericolului creat de ursii din zona, pe de alta parte, s-a punctat necesitatea ca UAT-urile sa incheie contracte cu gestionarii fondurilor de vanatoare. Fara aceste contracte nu se poate actiona prin impuscare, pe OUG 81”, a transmis prefectul judetului Buzau, Daniel Marian Ticlea.
Știrea Inițială: Este alertă maximă în această seară în două comune din județul Buzău. Urșii au intrat în gospodăriile oamenilor și au distrus totul în cale. Oamenii sunt sfătuiți să rămână în case, cât timp autoritățile au întocmit echipele de intervenție.
Un prim atac a fost constatat în satul Odăile, din comuna cu același nume. Aici, spune prefectul Daniel Țiclea, ursul a intrat în gospodăriile oamenilor și se plimbă prin curțile lor în căutare de hrană de mai bine de jumătate de oră.
Un al doile atac este semnalat în satul Vârteju din comuna Lopătari. Și aici, fiara sălbatică a intrat în curțile oamenilor.
În ambele situații, s-a întocmit echipa de intervenție iar vânătorul este pregătit inclusiv să tragă pentru a împușca ursul, dat fiind faptul că pericolul asupra oamenilor este clasificat ca mare.
Amintim că luni, 19 septembrie, prefectul Țiclea va merge la ministrul Mediului pentru a cere împușcarea a patru exemplare din specia urs. Citiți aici câte atacuri au avut loc doar anul acesta și care este valoarea pagubelor.
Adaugă comentarii