Valul de nemulțumire declanșat în rândul opiniei publice de moartea neașteptată a tânărului de 25 de ani, în timp ce aștepta intervenția chirurgicală pentru fractura de femur, în Spitalul Județean, se retrage din ce în ce mai mult în favoarea reacțiilor raționale și a propunerilor de soluții. Oamenii au înțeles că, indiferent cât de mari au fost pierderile pe care le-au suferit sau la care au fost martori, e vremea ca raționalul să ia locul emoționalului.
În mijlocul mulțimii de nemulțumiți care s-au exprimat în ultimele ore, fie pe rețelele de socializare, fie prin mesaje trimise redacției, se disting voci puternice din rândul pacienților și aparținătorilor, dar și din rândul angajaților spitalului, care îndeamnă la conciliere, la analiză și la soluții.
Am ales două dintre ele, una reprezentând societatea civilă, iar cealaltă personalul medical din Spitalul Județean.
Alexandra Robea, buzoianca ce a descris, în urmă cu câteva zile, pe Facebook, maniera inadmisibilă în care au fost tratați de către angajații spitalului atât tatăl ei, pacient pe una dintre secții, unde și-a și găsit sfârșitul, dar și membrii familiei sale, în calitate de aparținători, a revenit, sâmbătă dimineață, cu un mesaj în favoarea reconcilierii și soluțiilor.
“Am citit multe articole în ultima perioadă și nu pot trage decât o singură concluzie: toată lumea suferă. Dragilor, pe toți ne DOARE. Pe medici îi doare povara deciziilor luate după multe gărzi, după oboseală cronică, sub presiune instituțională și umană. Îi doare lipsa de apreciere pentru reușitele lor, pentru eforturile depuse zi de zi. Pe asistente le doare URA, lipsa de apreciere atunci când fac bine, iar pe noi, aparținătorii, ne doare PIERDEREA celor dragi. Toți suferim, așadar, iar în suferința noastră, a fiecăruia dintre noi, uităm ca noi avem același scop. Noi luptăm pentru aceeași cauză. Noi ar trebui să fim unii pentru alții și nu unii împotriva altora. Când ne spunem poveștile în mediul online, nu o facem pentru milă, nici pentru compasiune ieftină. O facem pentru a arăta un adevăr — vouă, medicilor, asistenților medicali, infirmierilor, managerilor, directorilor, miniștrilor. Ceva nu funcționează. Ceva, în ceea ce se întâmplă în acel spital, nu este bine. Simplu. Logic. Voi lua lucrurile pas cu pas și voi scrie concluziile la care am ajuns: clar, frumos, fără „bla-bla”mult.”
În mesajul său, Alexandra Robea aduce în atenție atât nevoia de resursă umană a spitalului, cât și așteptările pe care le au pacienții din partea medicilor, pentru a se simți într-un mediu sigur și respectați și îi provoacă pe medici să recunoască, la rândul lor, problemele pe care le au:
“Știu că faceți eforturi supraomenești. Știu că salvați oameni. Mai știu și că există recunoștință. Dar eforturile voastre nu mai sunt suficiente AICI și ACUM, din motive care nu țin de voi ca oameni, nici ca medici. Noi, pacienții, avem nevoie de mai mult. Nu dau vina pe voi. Citesc postările unora dintre voi: gărzi lungi, volum mare de muncă, stres, condiții grele. De aceea întreb direct și sincer: Ce vă lipsește vouă, medicilor? Ce măsuri ar trebui luate pentru a îmbunătăți viața profesională în Spitalul Județean de Urgență Buzău? Aveți nevoie de: Mai mulți colegi? Aparatură modernă? Asistenți medicali implicați, rapizi, bine pregătiți? Un laborator care să ofere rezultate mai repede? O persoană care să comunice constant cu familiile pacienților? Salarii mai mari pentru motivație și stabilitate?Ce vă trebuie concret? Și ce putem face noi, ca și comunitate, pentru a vă ajuta să ajungeți la o stare de bine profesională, care să se reflecte într-un randament mai bun? (…) De ce aceste plângeri sunt percepute doar ca atacuri și nu ca SEMNALE DE ALARMĂ? De ce nu pornește o reflecție sinceră: „Oare greșesc undeva?”, „Aș fi putut face mai bine?”, „Cât de mult contează interacțiunea mea cu pacientul și aparținătorii?”, „Cum pot să mă asigur că nu voi repeta aceste greșeli?”
Mesajul oferit comunității de pe Facebook de buzoianca Alexandra Robea nu ocolește nici realitățile cu care se confruntă majoritatea pacienților care trec pragul spitalului, problemele de zi cu zi care le fac viața grea, pe lângă bolile care îi macină.
“De ce ne judecați pentru că ne dorim mai bine? Transferurile către alte spitale sunt îngreunate? Dacă da, de ce? Este această îngreunare în interesul pacientului? Sau punem mai presus de viață orgolii și lupte interne? Pacientul ar trebui să fie în centrul tuturor deciziilor. Fără excepție. O altă problemă majoră: personal medical slab pregătit, lipsit de empatie, care vede pacientul doar ca pe o schemă de tratament. Care este rolul unei asistente într-un spital care se respectă? Nu superioritatea. Nu lipsa de comunicare, ci monitorizarea stării pacientului, comunicarea constantă cu medical, empatia și sprijinul emotional, respectarea demnității pacientului, observație atentă și reacție rapid[, sprijin pentru aparținători. Nu există scutece, șervețele umede, materiale de bază. De ce lipsesc lucruri care nu au voie să lipsească? Au fost și nu mai sunt? Nu se dă necesarul la timp și rămâneți fără sau DACĂ SUNT, cine le face să dispară? De băi și igienă mai e nevoie să vorbim? Este normal ca un pacient internat 11–12 zile să nu beneficieze de un duș? Despre alimentație… fiecare poate pune singur întrebările…. Adevărul e simplu: oamenii se tem de schimbare. Schimbarea cere curaj, efort, implicare, asumare, empatie, răbdare și dorința reală de MAI BINE.”
Gândurile autoarei se îndreaptă, mai departe, către toți oamenii care, într-o zi, pot ajunge pacienți pe un pat de spital spunând că “schimbarea se face cu pași mici” și că “ura nu va fi niciodată soluția”:
“Tu, cel care citești, poți deveni oricând pacient al Spitalului Județean de Urgență Buzău. Ai încredere? Cum te face să te simți acest gând? Schimbarea se face cu pași mici. Eu vreau ca acești pași să existe, pentru tata — pe care l-am privit în ochi ultima dată pe un pat din acest spital. Pentru voi, un pat liber. Pentru mine, totul meu. Trebuie să învățăm să ne înțelegem și să ne sprijinim. Ura nu a fost și nu va fi niciodată soluția. Poveștile trebuie spuse. Oamenii merită auziți. Suntem toți în aceeași oală sub presiune. Presiunea există de AMBELE PĂRȚI! Să nu cumva să credeți ca pentru noi e ușor. Putem să reparăm ceva sau nu putem? Cum reparăm? Aici este cheia și aceasta e întrebarea la care trebuie să găsim cu toții răspuns.”
Scrisoarea integrală o găsiți AICI
Cealaltă voce care dorește să se facă auzită reprezintă personalul medical angajat în Spitalul Județean și vorbește despre schimbarea modului în care se gestionează, în prezent, problemele din spital și spune că “politica pumnului în gură” nu aduce performanță. Mesajul a fost transmis pe adresa redacției și am convenit, de comun acord, să păstrăm anonimatul expeditorului.
“Managerul unității sanitare are obligația de a organiza întâlniri periodice oficiale cu personalul fiecărei secții, fiecărui compartiment în parte. Cu statistica în față și cu deschiderea către toți, pentru a putea schimba ceva în fiecare departament. Analiza doar pe hârtie, dar fără rezultat și discuții reale constatăm că nu aduce îmbunătățiri. Asistenții medicali, infirmierele nu sunt ascultate să -și prezinte problemele și soluțiile pe care și aceștia le pot propune. Nu pe politica pumnului în gură asupra celor mai mici în grad profesional se face performanță. Nerecunoașterea neputinței unora de a gestiona multe dintre problemele existente la nivel de fiecare departament nu va duce spre un act medical de calitate și nu vine în avantajul nimănui. ”, ne-a transmis angajatul Spitalului Județean Buzău.
În Spitalul Județean de Urgență lucrurile continuă să fie tensionate, iar, de luni, începe controlul Corpului de Control al ministrului Sănătății, de la care se așteaptă concluzii care vor arăta ce trebuie să îndrepte, din punct de vedere administrativ, cea mai mare unitate spitalicească din județul Buzău.
De acord cu ambele puncte de vedere. O singură nedumerire: nimic despre șpăgi? Problema șpăgilor uriașe cerute de tot personalul spitalului din Buzău este pe locul doi al nemulțumirii buzoienilor, imediat după calitatea actului medical.