Actualitate

După ani întregi de dispute și procese, Primăria Buzău vinde terenurile din Orizont

După ani întregi de procese și discuții ample, obligată de instanță, Primăria Buzău vinde terenurile pe care au fost construite case în cartierul Orizont. Este vorba despre aproape 40 de suprafețe de teren, aflate sub clădirile pe care buzoienii le-au achiziționat de la dezvoltatorul imobiliar care le-a construit.

Soluționarea cererilor de vânzare a terenurilor a fost tergiversată ani întregi, municipalitatea invocând faptul că terenurile nu ar fi în proprietatea Primăriei Buzău. Au urmat procese în instanță, adrese transmise Ministerului Finanțelor pentru a se stabili exact cine este proprietarul terenurilor, pentru ca, în final,  instanța să decidă ceea ce s-a spus de prima oară. Și anume, faptul că terenurile din cartierul Orizont aparțin Primăriei Municipiului și pot fi vândute proprietarilor caselor.

Acum după decizia instanței, terenurile au fost evaluate de experți, iar astăzi un proiect de hotărâre privind scoaterea la vânzare a 39 de loturi de teren a fost supus votului consilierilor municipali. Consilierul Silviu Roșioru a cerut explicații conducerii primăriei cu privire la timpul și banii pierduți în toți acești ani.

“Știți că în urmă cu câțiva ani au fost două proiecte de hotărâri de Consiliu Local prin care urmau să fie vândute aceste terenuri. Scopul era clar: cetățenii care au cumpărat case în cartierul Orizont trebuia să le intabuleze. Am spus de atunci că suntem de acord și vrem să li se vândă aceste terenuri. De ce a fost necesar să treacă atâția ani, să-i hăituim pe oamenii aceștia? Care a fost scopul? Se știa că ei trebuie să își cumpere aceste terenuri.”

La rândul său consilierul Irinel Cârstea a pus punctul pe i și a arătat că au fost cheltuiți inutil bani grei pe casele de avocatură, deși se știa care va fi decizia finală în acest proces.

„Am tot angajat servicii juridice, dar în acest proces nu am fost reprezentanți. Acum trebuie să plătim și cheltuieli de judecată. De ce, când de la bun început trebuia să facem acest lucru, să vindem aceste terenuri?”

Un răspuns scurt a venit de la primarul Constantin Toma.

După ce proiectul de hotărâre a fost adoptat de Consiliul Local Municipal, buzoienii proprietari ai construcțiilor, care și-au exprimat dorința de a cumpăra terenurile din cartierul Orizont, vor fi notificați de primărie. Apoi, vor trebui să achite valoarea terenului, conform evaluării, plus 500 lei, contravaloarea raportului de evaluare.

Autorul știrilor

Elena Petre

4 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Cand e vorba de cetateni, pe primar si acolitii sai ii doare-n cot !
    Lasa-i sa astepte, sa li se lungeasca urechile, primarul aplica legea dupa bunul plac, cand vrea muschii lui !
    Nu va e clar ?

  • Ce mai zici de asta Don Primar. Cum se mai joaca și asta? Acum 4 ani tot matale jucai pe scena asta Cam multe ar trebui spuse, dar cineva tace. Mai bine le făceai cadou și toată lumea era mulțumită.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian