Actualitate POLITICĂ Social

Economii neașteptate la bugetul Primăriei Buzău

Constructorii angajați de Primăria Buzău să lucreze la realizarea celor mai importante investiții din oraș, au făcut economii, fără voia lor. Firmele care se ocupă de extinderea Bazarului, instalarea de centrale termice la școli, proiectul Canalul Iazul Morii, dar și de reabilitarea stadionului de atletism și amenajarea locurilor de joacă, au încasat mai puțin decât au estimat. Situația se datorează ritmului lucrărilor. Chiar dacă termenele de finalizare nu sunt afectate, ritmul de lucru nu a fost cel preconizat.

Primăria Buzău a luat 6 milioane și jumătate de lei din buget și îi va aloca anul viitor când lucrările vor fi reluate. Marți, pe 24 ianuarie, consilierii locali municipali s-au întâlnit într-o ședință extraordinară. Unul dintre punctele pe ordinea de zi a fost o rectificare bugetară pentru ca banii alocați în plus să nu se piardă. Primarul Constantin Toma a anunțat că, anul viitor, va fi unul auster, dar bugetul se va echilibra cu sume provenite din fonduri europene: ”Consider că 2019 a fost un an bun și din punct de vedere financiar, adică terminăm în picioare. Sper ca anul viitor, în condițiile unui an mai vitreg din punct de vedere financiar dar care se va compensa cu accesul la fondurile europene, să continuăm să dezvoltăm acest oraș.”
Rectificarea operată în urmă cu două zile a fost a noua din acest an. Primăria Buzău are o listă de investiții prioritare care vor fi finanțate cu bani dintr-un împrumut în valoare de 50 de milioane de lei, cu trageri pe o perioadă de 10 ani.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian