Actualitate SĂNĂTATE

EXCLUSIV. Imagine horror! Pacient în pampers, cu sonda de urină atârnând, scăpat pe străzile orașului Buzău

O imagine la care cu greu poți privi, cea a unui bărbat cu vizibile probleme de sănătate, îmbrăcat doar cu o bluză, purtând un pampers și trăgându-și după el o sondă urinară, a fost surprinsă, miercuri, la prânz, pe străzile orașului Buzău. Apariția bărbatului a fost semnalată în parcul din fața Colegiului B.P. Hașdeu, de o buzoiancă. Până să ajungă acolo, pacientul a parcurs mai bine de o jumătate de kilometru, trecând și prin vecinătatea sediului Poliției Municipale, dar nimeni nu s-a sesizat să anunțe autorităților prezența bizară de pe străzile aflate la doi pași de Centru.

Femeia care a reacționat și-a dat repede seama că ceva este în neregulă. Imaginea bărbatului oferea câteva indicii evidente: avea o bluză de pijama și papuci, purta pampers și avea, la vedere, punga urinară a unei sonde. Buzoianca a intrat în discuții cu bărbatul și, astfel, i s-a confirmat bănuiala că acesta a fugit dintr-o unitate spitalicească. Sub rezerva anonimatului, ea a explicat, pentru șansanews.ro, că a făcut ceea ce i s-a părut firesc: a anunțat autoritățile.

”Practic, eu l-am găsit în parc. Poliția a venit, un pic mai târziu, dar a venit. Am sunat eu la 112, a venit un pompier care era în zonă și m-a ajutat să-l liniștesc. Pacientul întruna repeta ca vrea sa cumpere țigări. Era într-un hal fără de hal…Era foarte, foarte slab. Era cu pampersul după el, avea și branula si punga de urină. Am fost în stare de șoc. Avea doar o bluziță pe el…”

După apelul la 112, Serviciul de Ambulanță Județean a trimis un echipaj medical să-l preia pe bărbat. Conducerea Spitalului Județean Buzău a dispus o anchetă administrativă și a informat, despre incident, atât Direcția de Sănătate Publică Buzău, cât și Ministerul Sănătății.

În cadrul anchetei interne demarate, s-a stabilit că bărbatul a plecat din Secția de Boli Infecțioase a SJU Buzău, secție exterioară aflată pe aceeași stradă cu sediul Poliției Municipale. Absența pacientului nu a fost sesizată din primul moment. Fiind ora mesei, personalul de îngrijire era ocupat cu distribuirea alimentelor. Din momentul dispariției și până când pacientul a ajuns înapoi în salon, adus fiind de salvare, s-au scurs aproximativ 50 de minute.

”Unul dintre pacienţii secţiei Boli Infecţioase, profitând de faptul că personalul secției desfăşura activități medicale (tratament și alte manevre medicale) și se făcea distribuția mesei, a părăsit salonul, pe calea secundară de evacuare în caz de incendiu a secţiei , a ieșit prin spatele clădirii, a forțat gardul de plasă al vecinilor și poarta stradală a acestora. Acesta s-a deplasat către zona Liceului B.P.Hașdeu. La scurt timp după părăsirea salonului când personalul auxiliar a intrat pentru distribuția mesei a observat aruncați, lângă pat, pantalonii și lipsa pacientului. A fost alertat tot personalul care a început să caute pacientul, în curte și în secțiile alăturate. Serviciul de pază a raportat ca pe cele două căi de acces care sunt sub supravegherea lor nu a ieșit niciun pacient. Acesta a fost adus in secție de echipajul de poliție, starea acestuia nefind afectată de incident. ”

În ancheta demarată intern sunt vizate șase angajate ale Secției Boli Infecțioase, atât asistente , cât și infirmiere.

Reprezentanții IPJ Buzău au precizat pentru șansanews.ro că în gestionarea cazului a fost implicat un echipaj de ordine publică și că nu s-au dat sancțiuni.