Actualitate POLITICĂ

Exclusiv! Previzibil, consilierul municipal, Irinel Cîrstea, exclus din USR

Consilierul local municipal USR, Irinel Cîrstea, a  fost exclus azi, din partid. Decizia a fost luată prin vot în cadrul unei ședințe a Biroului Județean al USR, lui Cîrstea reproșându-i-se că s-a pronunțat public pro-Referendumului organizat de primarul PSD Constantin Toma, pentru unirea dintre municipiul Buzău și comuna Țintești, împotriva deciziilor forurilor de conducere ale filialei județene ale progresiștilor buzoieni.

Mișcarea politică de azi era previzibilă, așa cum jurnaliștii șansanews.ro au anticipat deja, deoarece Irinel Cîrstea s-a poziționat de mai multă vreme, pe poziții antagoniste față de actuala conducere județeană a USR Buzău. Informațiile ne-au fost confirmate marți seară, de către consilierul local USR Irinel Cîrstea, care însă a menționat că va contesta la organele superioare staturare decizia de excludere. El a transmis că nici un USR-ist nu poate fi dat afară din partid pentru „delict de opinie”.

Dacă și la București contestația lui Cîrstea va fi respinsă, atunci acesta se va alege cu retragerea sprijinului politic în Consiliul Local Municipal Buzău și își va pierde mandatul de ales local. Totuși, consilierul Cîrstea ar putea ca, pentru a-și păstra mandatul, să se adreseze justiției, iar procesul civil să dureze cel puțin câteva luni bune, timp în care își va putea continua activitatea în CLM.

Etichete

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian