Actualitate Social

(UPDATE) FIX CE LIPSEA! În plină pandemie, mii de oameni lăsați fără apă potabilă. Mai spălați-vă pe mâini!

UPDATE: Conducerea Companiei de Apă dă asigurări că cei 7000 de abonați de pe Valea Slănicului vor avea apă potabilă la robinete vineri seară, singura condiție pentru ca serviciul să poată fi reluat la parametri obișnuiți este ca în zonă să nu mai plouă în orele următoare:

”Dacă nu mai plouă diseară putem relua apa. Asta este situația. Barajul de la Cireșu este singura sursă de apă de pe Valea Slănicului. Apa din baraj se tulbură extrem de mult la fiecare ploaie, ca urmare devine netratabilă. Pe Valea Slănicului există și fântâni și surse proprii așa ca peste tot, adică, nu intrăm în scenariu apocaliptic că nu mai avem nicio picătură de apă, pentru că există alte surse proprii de apă. Deci, oamenii au apă pentru animale, pentru uzul casnic. Modul care în care noi lucrăm pe Valea Slănicului  este următorul: în perioadele în care nu plouă și poate fi tratată apa, livrăm continuu, în perioada în care plouă și perturbă acest proces, o livrăm cu program”, a declarat pentru șansanews.ro Simona Săvulescu, directorul Companiei de Apă.

Pentru ca astfel de probleme să nu se mai repete, directorul Companiei de Apă apreciază că în zonă trebuie făcută o lucrare de anvergură, cu implicarea Consiliului Județean și a Administrației Bazinele Apele Române Buzău Ialomița:

UPDATE: Primarii de pe Valea Slănicului spun că toate comunele din zonă au rămas fără apă potabilă după o viitură care s-a format în urma unei ploi torențiale puternice care a colmatat bazinul de la Cireșu, de unde se aprovizionează comunele Cernătești, Mânzălești, Bisoca, Sărulești și Vintilă Vodă.

Cea mai puțin afectată este comuna Cernătești unde sunt fără apă doar circa 600 de oameni din satul Fulga. Primarul comunei Petrică Mârzea spune că lucrări s-au făcut, apa curge acum, însă gradul de turbiditate este atât de mare încât apa nu poate fi folosită nici măcar pentru uz menajer.

” Se alimentază din bazinul de la Sărulești, s-a colmatat din cauza ploilor puternice, ieri l-a decolmatat, au dat drumul la apă de joi, dar e tulbure. Muncitorii de la Compania de Apă ne –au spus că s-ar rezolva astăzi, dar vom vedea.”

Problema și mai gravă este că situația se poate repeta și la următoarea ploaie mai puternică:

”Dacă viitura e mare e risc să apară iarăși, vine viitura, vă dați seama că situația se poate repeta. Nu cunosc exact zona, situația, probabil că nu au filtre, nu au grătare, n-am idee. Oamenii  s-au descurcat cum au putut, mai avem fântâni cu apă potabilă.”

La Mînzălești, toate satele comunei cu excepția satului Trestioara sunt afectate de lipsa apei potabile după problemele generate de ploile puternice la barajul de la Cireșu.

” Ieri s a decolmatat barajul pentru că a fost o ploaie torențială, a venit o viitură, s-a colmatat, sper ca azi, mâine să dea drumul la apă. E toată valea afectată. Sunt mii de oameni. La noi, toată comuna, mai puțin Trestioara, pentru că se aprovizionează de la bazinul de la Meledic. Situația e mai critică, dar nu există altă soluție, fiind apă de suprafață, a plouat de nu se poate, probabil nu e nici vina lor”, a declarat viceprimarul comunei Viorel Moldoveanu.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Situație disperată pe Valea Slănicului! Localnicii din întreaga zonă nu au apă potabilă la robinete, de miercuri seara, și nici nu vor avea în orele următoare. La această situație s-a ajuns din cauza ploilor torențiale care au generat probleme majore la barajul de la Cireșu, de acolo de unde este alimentată întreaga Vale a Slănicului. Sunt afectate localitățile Beceni, Sărulești, Vintilă Vodă, Cernătești și Mânzălești. Oamenii nu au apă de miercuri, de atunci de când o ploaie torențială a dat peste cap sistemul de alimentare cu apă. Muncitorii de la Compania de Apă au efectuat lucrări ziua trecută, însă nici astăzi, apa nu va fi potabilă. E încă plină cu mâl și nu poate fi folosită la nimic. Localnicii de pe Valea Slănicului sunt în situația de a cumpăra apă de la magazine ori de a se aproviziona și de a adăpa animalele din fântâni, acolo unde sunt surse de apă potabilă. Dat fiind faptul că suntem în plină pandemie de coronavirus, problema lipsei apei potabile de pe Valea Slănicului este până la urmă o problemă de sănătate publică și trebuie rezolvată cu celeritate.

Vom reveni cu puncte de vedere din partea instituțiilor care au atribuții în gestionarea situației: Compania de Apă, Direcția de Sănătate Publică, Instituția Prefectului, primării.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate