Actualitate

(FOTO) Revoltă la Merei din cauza unei captări pe care a pus lacăt Compania de Apă

Decizia Companiei de Apă de a închide robinetul la un izvor captat de pe raza satului Nenciulești, comuna Merei, de unde oamenii din zonă, dar și din localități mai îndepărtate veneau să își umple recipientele cu apă, a creat nemulțumiri și o stare de tensiune. Situația a fost semnalată și redacției noastre, iar, în urma demersurilor jurnalistice, a căpătat câteva explicații.

Sătenii se plâng că este o sursă importantă de apă, iar calitatea acesteia este mai bună decât cea a apei din rețea. În mod concret, localnicii spun că, deși izvorul este același cu cel din care se alimentează rețeaua din lcoalitate, la robinet apa nu este la fel de bună pentru că nu este trecută prin suficiente filștre. Oprirea alimentării în plin sezon cald este considerat de oameni un afront.

Contactat de reporterii Șansa News.ro, primarul Comunei Merei, Ștefan Chircă, declară că măsura a fost luată de Compania de Apă, deoarece nenciuleștenii nu mai au apă suficientă în rețea, datorită secetei și a oamenilor din alte sate care vin și iau apă de acolo.

„Este concesionat Companiei de Apă, lumea vine acum de la Pietroasele, Monteoru, vin și de la o firmă care îmbuteliază sifoane. Terenul este concesionat de pe timpul fostului primar. Apa nu mai ajungea pentru Nenciulești și au pus lacăt, pentru că de acolo se alimentează satul. Nu are cum să nu fie bună apa din rețea, este aceeași cu cea din izvor. De exemplu, de la Șarânga, vin și iau apă, iar cei din Nenciulești nu mai au apă.”

În urmă cu o săptămână a avut loc o întâlnire la nivel local, la inițiativa oamenilor care consumă apă din această sursă. La discuții au venit și reprezentanți ai Companiei de Apă care au anunțat că, cel mai probabil, se va relua folosirea acestui izvor după data de 15 august.

„Primăria a dat în exploatare Companiei de Apă, nu a fost dat acum. Ceea ce s-a întâmplat acum, acest lacăt exista dinainte, dar a fost spart, este zonă de protecție sanitară. Reprezentanți ai Companiei de Apă au fost prezenți la întâlnirea cu cetățenii, dar aceștia nu erau din Nenciulești. Acest izvor pentru o zonă din Nenciulești este singura sursă de apă, face parte din sistemul public. Noi nu am pus lacăt pe o sursă de apă a localnicilor. Asta se face în detrimentul celor din Nenciulești, nu putem să le dăm apă, pentru că nu mai este apă. Oamenii iau apă cu portbagajele pline, cu bidoane și cuburi de un metru cub, pentru că apa era la liber. Apa din sistem nu are cum să nu fie bună de băut, facem controale și noi și DSP și Inspecția Sanitară. Au fost inginerul șef și seful de sector Buzău Sud, la întâlnire veniseră și din Ialomița. Știm ce probleme avem cu seceta, nu am avut ploi în zonele respective. Nu există sat fără apă potabilă, într-adevăr în Izvoru Dulce este apă raționalizată, dar în Nenciulești eu vă invit să mergeți, oamenii irigă, au gazon în curte”, declară directorul Companiei de Apă, Simona Săvulescu.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian