Actualitate

(Foto & Video) Zi de foc. Care a fost cea mai mare temperatură resimțită în Buzău. Mesajul prefectului pentru perioada de caniculă

Luna lui cuptor aduce temperaturi de foc la Buzău. Județul este sub cod galben de caniculă, iar astăzi termometrele au urcat până la 35 de grade în municipiul reședință de județ. Totuși, potrivit ANM, temperatura resimțită a fost mult mai mare.

O hartă postată pe site-ul Adminstrației Naționale de Meteorologie arată că în municipiul Buzău, la ora 16.00, s-a resimțit o temperatură de 39 de grade Celsius. Foarte cald a fost și la Pătârlagele unde temperatura resimțită a fost doar cu un grad mai scăzută decât în municipiul reședință de județ.

În acest context, autoritățile au amenajat mai multe puncte de prim ajutor  și a suplimentat numărul echipajelor de Ambulanță pregătite de intervenție.

Totuși, pentru a nu se ajunge la situații critice, prefectul Buzăului, Daniel Țiclea, a transmis, printr-un mesaj video, mai multe recomandări pentru populație valabile în aceste zile caniculare.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian