Actualitate

(FOTO&VIDEO) Ateliere de inspirație finlandeză la o grădiniță din Buzău. Ce persoană publică a făcut must alături de copii

Zi dedicată atelierelor de creație, astăzi, la Grădinița Nr. 9 din Buzău. Activități de tip recreativ-creative, desfășurate în aer liber, venite ca o gură de aer proaspăt după restricțiile pandemice, s-au desfășurat astăzi, după modelul școlii finlandeze.

Accentul a fost pus pe conexiunea copilului cu natura, având în prim plan activități practice din gospodărie, în același timp subliniindu-se importanța comunicării, chiar și prin joacă.

„Scopul acestei activități a fost de a reuni copii, părinți, personalul grădiniței, și comunitatea locală. Toamna este un anotimp al recoltelor, ne bucurăm de roadele pământului și de roadele muncii noastre în cadrul activităților cu preșcolarii. Sunt copii care pregătesc murăturile pentru toamnă, alții pregătesc compot, fiecare colegă și-a organizat activitățile pentru a fi un adevărat interes pentru copii. Nu am fi putut realiza nimic fără sprijinul părinților, iar modelul atelierelor este preluat de la școala finlandeză”, a declarat pentru Șansa News directoarea Grădiniței 9, Loredana Stan.

Peste 150 de copii, alături de părinți și de întregul personal didactic, au avut „o zi altfel”, participând la diferite ateliere dedicate activităților de toamnă. Cei mici au făcut must, compot și conserve de toamnă, dar nu oricum, ci alături de oaspeți din partea Prefecturii Buzău și Inspectoratului Școlar Județean.

Prefectul județului Buzău, Daniel Țiclea, s-a aflat printre preșcolari și s-a declarat uimit de cât de prietenoși și deschiși au fost puștii. Prefectul a făcut must din struguri alături de copii și spune că acest gen de activități au un rol vital în dezvoltarea învățământului buzoian.

„E, practic, cea mai frumoasă activitate pe care o poate avea un prefect. Provocarea acestei demnități este că uneori crezi că este cea mai frumoasă zi, fără să bănuiești că vor urma altele și mai frumoase. În urmă cu vreo lună spuneam că este cea mai frumoasă zi, însă astăzi pot spune că din nou este cea mai frumoasă zi din ultimul an de zile în care îndeplinesc această demnitate. Este senzațional să fii printre copii, iar ce fac aici este extrem de important pentru educația lor”, a declarat prefectul Daniel Țiclea.

Copiii au fost încântați de experiență, s-au bucurat de activități și au plecat acasă cu un bagaj mai bogat de cunoștințe.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian