Se conturează noi ipoteze după cazul șocant de ieri de la Robeasca, despre care Șansa News a scris aici. Surse de presă spun că bărbatul care și-a ucis soția ar fi amenințat-o pe aceasta în mai multe rânduri cu moartea, iar în final a dus amenințările până la capăt.

Comunitatea din Robeasca este în stare de șoc după ce femeia în vârstă de 60 de ani a fost incendiată de propriul soț. Deși cei doi soți nu erau localnici, ci veniseră din Timișoara ca să aibă grijă de fratele femeii, imobilizat la pat, de când ajunseseră în Buzău certurile erau frecvente.

Sătenii povestesc că l-au auzit de mai multe ori pe soțul femeii, în vârstă de 70 de ani, cum o amenința cu moartea. Totuși, nimeni nu a luat în seamă vorbele grele, oamenii din sat punându-le pe seama consumului de alcool. Vecinii nu au observat nimic suspect în cursul zilei de ieri și abia focul și fumul i-au alertat pe săteni.
Oamenii s-au speriat și, știind că în casă se află bărbatul imobilizat, au sărit imediat în ajutor. Au spart un geam și au reușit să-l scoată pe acesta din locuința cuprinsă de flăcări. Într-o altă cameră se afla și bărbatul de 70 de ani, care a fost ajutat tot de săteni să părăsească imobilul, înainte să ajungă pompierii. Oamenii nu au reușit să o găsească însă și pe femeie, așa că misiunea de a o căuta le-a revenit pompierilor, care la în doar câteva minute i-au și găsit trupul carbonizat.
Vecinii au ipoteze diferite despre cele întâmplate. Unii cred că bărbatul ar fi stropit-o pe femeie cu benzină și i-ar fi dat foc. Alții spun că cel mai probabil bărbatul i-a dat foc după ce ar fi ucis-o.
Cazul este cercetat sub îndrumarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. Principalul suspect și-ar fi recunoscut fapta. Totuși, la momentul în care a început ancheta, bărbatul era într-o stare avansată de ebrietate, evenimentul fiind încadrat de anchetatori ca infracțiune de omor calificat. Pentru moment el nu poate fi reținut, întrucât se află în spital. Pentru moment, specialiștii nu au putut transmite cu exactitate dacă femeia ar fi fost omorâtă înainte să fie incendiată sau ar fi murit din cauza incendierii.
Atât bărbatul de 70 de ani, cât și cumnatul său sunt internați la Spital Județean de Urgență Buzău.








Adaugă comentarii