Actualitate

(FOTO&VIDEO) „Outdoorz Fest” revine, după o primă ediție de succes. Ce surprize îi așteaptă pe buzoieni

Un succes chiar de la prima ediție. Așa este descris de tinerii buzoieni festivalul adrenalinei de la Fundata, desfășurat în premieră anul trecut. Iar în 2023, Outdoorz Fest, un festival de Off-Road și Overlanding care oferă o experiență unică și autentică în mijlocul naturii, revine. Acesta va avea loc, la fel ca anul trecut, în județul Brașov și cu siguranță sutele de buzoieni dornici de senzații tari care au participat la prima ediție vor vrea să repete experiența.

Domeniul de 60 hectare pe care se desfășoară festivalul oferă o multitudine de trasee provocatoare pentru pasionații de off-road și overlanding, dar și o serie de activități conexe pentru întreaga familie:concerte cu un line-up impresionant (Subcarpați, Tumbe, Spike,Andia, Stela Botez, Reman, Ionela Guzic), activități pentru întreaga familie precum ateliere de supraviețuit în natură, curs de prim- ajutor, dar și loc de joacă pentru copii. Nu în ultimul rând, totul e completat de o varietate de mâncăruri tradiționale din zonă.

Fundata este locul unde pasionații de off-road sunt atinși de vibrația celei mai mari altitudini din țară și sunt înconjurați de Masivele Piatra Craiului și Bucegi. Grijile și problemele sunt departe, lăsate în urmă pentru trei zile, atunci când pasionații se vor încărca cu cele mai vii momente de prezență și autenticitate.

Participanții de anul acesta vor beneficia și de o instruire temeinică înaintea practicării traseelor montane de conducere, practică, teorie, recuperare și troliere, dar și de responsabilizare în teren. Va fi un traseu ghidat în Munții Piatra Craiului, Valea lui Andrieș, Vârful lezer-Păpușa 2369m, Culmea Căpitanului. Nu vor lipsi un circuit off-road în zona festivalului și un playground de dificultate ușoară și medie, accesibil auto, ATV, SSV, moto, bicicletă.

Și, chiar dacă festivalul are loc în Brașov, invitația este lansată de un buzoian, care este și organizator. Cristian Nistor promite că buzoienii vor avea unde să campeze pe perioada festivalului. Capacitatea campingului este de aproximativ 260 de locuri, iar fiecare loc are dimensiunea de 80 mp, facilitățile fiind apă curentă, iluminat public, dușuri și toalete.