Actualitate

Gerul Bobotezei rămâne doar un mit. Cum va fi vremea în prima lună a lui 2024

După un Crăciun care a adus recorduri de temperaturi, urmează un Revelion cel puțin la fel, dar și o primă lună a anului în care doar calendarul ne va spune că este iarnă.

Nu vor mai fi, totuși, temperaturi la fel de crescute ca de Crăciun, când în România s-au înregistrat, în sudul țării, chiar și 21 de grade Celsius. Specialiștii ANM spun că au fost cele mai calde zile de Crăciun de când în țara noastră se fac măsurători meteorologice, iar vremea caldă se va menține și în perioada următoare.

”Vremea va fi caldă până la finalul anului, vor fi temperaturi fără variații mari de la o zi la alta până în 31 decembrie, cu un ecart termic în țară între 5 până la 15 grade. În București vor fi 11 – 12 grade. Minimele termice vor fi pozitive și noaptea. În primele zile din 2024 va fi mai cald decât normalul perioadei, maximele termice vor fi până la 11 grade în București, maxima termică in 1 ianuarie va fi de 10 grade. Cel puțin până în 8 ianuarie, regimul termic va fi caracterizat de o vreme foarte călduroasă pentru această perioadă”, a declarat directorul Administrației Naționale de Meteorologie, Elena Mateescu.

De altfel, după cum arată prognoza ANM pentru ianuarie, prima lună din 2024 va fi una de iarnă doar calendaristic, nu și din punct de vedere termic.

Iată prognoza ANM pentru următoarea perioadă:

Săptămâna 1 – 8 ianuarie – Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.  Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nordvestice, centrale şi local în cele sud-vestice şi nord-estice, dar mai ales în zona Munţilor Apuseni şi în extremitatea de nord a Carpaţilor Orientali, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 8 – 15 ianuarie – Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a ţării.

Săptămâna 15 – 22 ianuarie – Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări.  Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în toate regiunile, dar mai ales în zona Munţilor Banatului.

Săptămâna 22 – 29 ianuarie – Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian