Actualitate

Grădinița din Dorobanți ar putea fi gata în această toamnă! Lucrările vor fi reluate în câteva zile, după o pauză de aproape jumătate de an

Veste bună pentru familiile cu copii din cartierul Dorobanți. Grădinița ale cărei lucrări au fost sistate în urmă cu mai bine de jumătate de an ar putea fi gata în această toamnă. Viceprimarul Ionuț Apostu a anunțat că Ministerul Educației a finalizat licitația pentru desemnarea unui nou constructor, după ce firma care a câștigat inițial licitația a intrat în faliment și nu a mai putut finaliza lucrarea.

”O veste bună! Săptămâna viitoare vor reîncepe lucrările la noua grădiniță din Dorobanți! Directorul Direcției Investiții din Ministerul Educației Naționale m-a informat că lucrările vor fi continuate de un constructor din Buzău, desemnat câștigătorul licitației, după ce fostul antreprenor a dat faliment”,  a anunțat Ionuț Apostu, viceprimarul municipiului Buzău.

Din decembrie 2020, clădirea s-a aflat în conservare. Autoritățile au acoperit întreaga construcție astfel încât să nu fie distrusă de precipitațiile din timpul iernii.  

”Am fost pe șantier și am constat că măsurile de punere în siguranță a clădirii luate de Primăria Buzău în toamnă au dat rezultate, iar clădirea nu s-a degradat peste iarnă! Ordinul de începere a lucrărilor va fi semnat de Ministrul Educației săptămâna viitoare! Sper ca până la toamnă să avem o grădiniță nouă!”, a mai spus Apostu.

Demersurile pentru construcția acestei grădinițe moderne au fost făcute încă din august 2018 când Consiliul Local a aprobat acest proiect prin care au votat ca unitatea de învățământ să fie construită pe terenul din Parcul Marghiloman, în vecinătatea Bisericii ”Sf. Toma”. Valoarea lucrărilor, prevăzute în proiect, era de aproximativ 330.000 de lei. Primăria contribuia cu 2% , adică adică 6.656,99 lei. Șantierul a fost deschis în 2019 , iar acolo urma să fie amenajat un spațiu modern cu dotări de ultimă generație pentru preșcolarii din zonă.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian