Actualitate

Iarnă nu doar în calendar. Informare meteo de vreme rea până sâmbătă. Ce se întâmplă, însă, la Buzău

Prima ninsoare din acest sezon rece se lasă așteptată la Buzău și în regiune.

Deși meteorologii au emis joi o informare de vreme rea cu vânt, lapoviță și ninsoare, Buzăul și celelalte județe din regiune, sunt ferite încă de aceste fenomene. Ba mai mult decât atât, joi și vineri, va fi mai cald decât normalul perioadei. Conform estimărilor, joi sunt așteptate în regiune maxime  de 11-12 grade cu minime de 2 grade. Vineri, temperaturile maxime vor fi chiar mai ridicate, de până la 16 grade, la Focșani de pildă, și 15 la Slobozia, însă vor apărea ploile pe parcursul nopții. Sâmbătă, însă, vremea începe să se răcească și sunt așteptate atunci minime negative, de minus un grad, și maxime de doar 6 grade Celsius. Așadar, nici urmă de ninsori în următoarele zile, în regiune, conform meteorologului de serviciu de la Administrația Națională de Meteorologie, Alexandra Roșioară.

Dacă  zilele acestea va fi plăcut din punct de vedere termic iar soarele își va face simțită prezența pe cer, de la începutul săptămânii viitoare încep ploile în  întreaga regiune

Meteorologii atrag atenția că în restul țării vremea va fi capricioasă. De altfel, de joi seară de la ora 20.00 și până sâmbătă dimineață la ora 10.00 este în vigoare o informare  de vânt puternic, ploaie, lapoviță și ninsori la munte. Conform ANM, vineri va ninge pe arii restrânse în vest, centru şi nord, iar apoi şi în est şi în sud. Vântul va avea intensificări la munte, la altitudini de peste 1.700 m, unde vitezele vor depăşi temporar 60…70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi 90…100 km/h spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile vestice, iar vineri local şi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h.

“În intervalul menţionat vântul va avea intensificări la munte, la altitudini de peste 1.700 m, unde vitezele vor depăşi temporar 60…70 km/h, iar pe creste, rafalele vor depăşi 90…100 km/h spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în regiunile vestice, iar vineri (3 decembrie) local şi temporar şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h”, arată ANM.

Pe parcursul zilei de vineri, aria precipitaţiilor se va extinde, iar la munte treptat vor predomina ninsorile şi local se va depune strat nou de zăpadă. Precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi pe arii restrânse ninsoare se vor semnala în vest, centru şi nord, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (3/4 decembrie) şi în est şi sud. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 10…15 l/mp îndeosebi în zonele de munte.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian