Actualitate

Imagini incredibile cu cel mai nou parc din municipiul Buzău. Cum arată acum și cum ar trebui să fie la finalul lucrărilor

Cel mai nou parc din municipiul Buzău, amenajat în apropierea Parcului Tineretului, este aproape gata. Lucrările au intrat pe ultima sută de metri, iar muncitorii mai au la dispoziție aproape două luni pentru a pune totul la punct astfel încât, în mai, noul parc să fie deschis publicului. Cel puțin asta promite primarul Constantin Toma, care a vizitat recent șantierul.

”Constructorul are termen pentru finalizarea lucrărilor până în a doua jumătate lunii mai. Sper că se vor ține de cuvânt. În acest moment au deja achiziționate toate echipamentele necesare. S-a plantat și lavanda, urmează plantarea culturilor”, a spus Toma.  

Noul parc se va întinde pe o suprafață de 7 hectare, în apropierea Parcului Tineretului și, după cum se poate vedea în imaginile filmate cu drona, au fost deja amenajate aleile, montate băncile și delimitate cele cinci zone în care va fi împărțit întreg spațiul.

Potrivit proiectului, așa cum a fost el prezentat la momentul demarării lucrărilor, finalul anului 2021, noul parc va avea un sat de răchită, mai multe spații verzi și locuri de joacă. De asemenea, Luminița Colțeanu, șef serviciu Dezvoltare și Implementare Proiecte, în cadrul Primăriei Buzău, a explicat că pentru amenajarea noului parc se vor folosi ”materiale ecologice și “calde” cum ar fi lemn masiv de pin/brad uscat, împletituri răchită”. Detalii despre acest proiect puteți citi aici.

La finalul lucrărilor, parcul ar trebui să devină o oază de verdeață și un spațiu perfect pentru relaxare și plimbare în aer liber. Iată simulările prezentate de Primărie municipiului Buzău în momentul lansării proiectului.

Noul parc va păstra aceeași denumire ca și ”vecinul său” , respectiv Parcul Tineretului. Investiția inițială anunțată de Primărie a fost de 21 milioane de lei, bani accesați prin POR.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian