Actualitate

Imagini inedite de la Boboc! Primul zbor, încheiat cu tradiționalul botez al piloților

A fost cod roșu de …transpirații și în aer au plutit emoțiile. Așa au descris piloții de la Boboc momentul primului zbor, în simplă comandă. Este perioada în care tinerii care se școlesc la Baza Aeriană de la Boboc să treacă de la teorie la practică așa că, rând pe rând, viitorii maeștri ai zborului au urcat la manșă aeronavei IAR 99 Standard.

Primul care și-a îndeplinit misiunea primului simplu a fost sublocotenentul Iulian Ungureanu.

”Astăzi deasupra Bazei Aeriene Boboc au plutit emoțiile primei simple. Pentru sublocotenentul Iulian Ungureanu a fost azi cod roșu de …transpirații. După o evaluare în dublă comandă la manșa aeronavei IAR99 Std., acesta a primit avizul favorabil decolării în simplă comandă. Emoțiile au fost constructive și după o evoluție trăită intens atât de el cât și de instructorul și colegii care îl așteptau la sol, acesta a aterizat cu bine în aplauze”,scrie pe pagina de Facebook a Bazei Aeriene Boboc.

Misiunea s-a încheiat cu tradiționalul botez al piloților pregătit de personalul Escadrilei a-2-a.

Potrivit tradiției, piloții au fost aruncați, de colegii lor, într-un morman de mărăcini. Obiceiul este unul extrem de vechi, având origini în perioada celui de Al doilea Război Mondial. Practic prin acest moment, colegii îi arată pilotului aflat la primul zbor cât de rău, înțepător, poate să fie la sol, îndemnându-l să rămână cât mai mult timp în aer.

”Asta să fie cea mai mare durere pe care o simte un pilot în urma unui zbor”, ar mai fi o altă explicația a simbolisticii acestei tradiții care este respectată la Boboc de zeci de ani.

Prin aceleași emoții dar și ”chinuri” a trecut astăzi și Bianca Pop.

”Într-o lumea dominată de aviatori, doar o femeie puternica și ambițioasă reușește. Deși aparent firavă,  sublocotenenta Bianca Pop a reușit astăzi să stăpânească cu succes aeronava IAR99 în simplă comandă.

Cu emoții dar și un rezultat pe măsură ea a fost felicitată de colegii și instructorii care i-au fost alături, atât la aterizare cât și la tradiționalul botez”, ne-au mărturisit reprezentanții Bazei Aeriene Boboc.