După ce ultima zi a lunii februarie a adus un cutremur de 4,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în județul Buzău, un alt seism de 4 grade a fost înregistrat astăzi, de data aceasta în județul Vrancea.
”În ziua de 05 Martie 2024, la ora 15:12:36 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCEA un cutremur mediu cu magnitudinea (EWS) M 4.0, la adâncimea de 166.5 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 41km V de Focșani, 69km E de Sfântu-Gheorghe, 71km N de Buzău, 83km E de Brașov, 89km S de Bacău, 92km SV de Bârlad”, transmite Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.
Ulterior, INFP a revizuit datele. Pe site-ul instituției, apare acum că magnitudinea a fost de 3,9, iar adâncimea la care s-a produs cutremurul a fost de 140 de km.
Seismul a fost resimțit atât în zona epicentrală, cât și la sute de kilometri distanță, fără să producă însă pagube materiale.
Adaugă comentarii