Actualitate Social

Îngrijorare la vârful Patriarhiei! Ce li se cere preoților și enoriașilor să facă

Sursa foto arhiepiscopiabzvn.ro

Pe fondul secetei excesive care poate genera o nouă criză, cu efecte grave în economia României deja afectată de urmările războiului din Ucraina și de scumpirile la carburanți, conducerea Bisericii Ortodoxe Române lansează un apel. Este vorba despre un îndemn al Patriarhiei Române care le cere preoților să facă rugăciuni care să aducă ploaia.

”Patriarhia Română adresează un îndemn părintesc către toate Eparhiile sale, pe teritoriile cărora seceta persistă, să oficieze rugăciunile care se rostesc stăruitor „la vreme de secetă”.

Aceste rugăciuni speciale se citesc în biserici sau pe câmp, pentru ca Dumnezeu să trimită ploaie liniștită, spre buna rodire a pământului. Este, așadar, absolut necesar ca în asemenea împrejurări să cerem ajutorul lui Dumnezeu prin rugăciune stăruitoare, deoarece Dumnezeu „face să răsară soarele peste cei răi și peste cei buni și trimite ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 5, 45).” se arată într-o comunicare oficială a Patriarhiei Române.

La Buzău, astfel de slujbe au fost oficiate deja, în mai multe parohii. Despre acest subiect, șansanews.ro a mai scris AICI.