Divertisment

Între Emilia Ghinescu și Nicu Paleru a fost loc de sentimente. Detalii din cel mai recent interviu al artistei

În cel mai nou interviu, Emilia Ghinescu recunoaște că în relația profesională cu Nicu Paleru au existat și sentimente. Pe lângă zecile de melodii cântate împreună, pe Nicu Paleru și Emilia Ghinescu îi leagă și o prietenie de-o viață. Mai exact, de pe vremea când Emilia avea doar 13 ani și făcea primii pași spre scenă. Trei ani mai târziu, Nicu Paleru a simțit și fluturași în stomac provocați chiar de Emilia Ghinescu. Artista a povestit despre acest moment în cadrul podcastului lui Adrian Enache.

De Nicu mă leagă o prietenie de foarte mulți ani! Da, a fost îndrăgostit de mine. La vremea respectivă eram copii amândoi, între noi e o diferență de vârstă de doar doi, trei ani. Îmi desena, îmi picta, are un talent senzațional. Eu nu! Eu mi-am propus din momentul în care am intrat în această branșă, ca niciodată să nu am nicio legătură fizică sau sentimentală cu cineva care are aceeași meserie ca mine, indiferent dacă este solist sau instrumentist.

Și artistul a confirmat faptul că se îndrăgostise de Emilia Ghinescu. Atât Nicu Paleru cât și Emilia Ghinescu au trecut prin eșecuri sentimentale și și-au refăcut viața de familie, prietenia lor rămânând în continuare una solidă. Recent, Emilia Ghinescu s-a despărțit de cel de-al doilea bărbat din viața ei, Sebastian, alături de care a împărțit ultimii 13 ani.

Autorul știrilor

Karla Lucuță

Prezentator Focus Fm & Focus TV
Jurnalist
Artist

Adaugă comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu