O seară relaxantă de duminică, în compania unor artiști cu voci de aur. Buzoienii pasionați de muzică de calitate sunt așteptați în Parcul Marghiloman, la Vila Albatros, unde, după o zi caniculară, se vor putea bucura de un concert de jazz susținut de artiști renumiți.
Irina Sârbu, un artist recunoscut de critica de specialitate și îndrăgit de marele public, dar și Ana Dubyk, două artiste care fascinează publicul de la prima apariție, ajung la Buzău, pentru a oferi o seară de neuitat iubitorilor de jazz, cu muzică de calitate și combinații unice. Un spectacol oferit atât cunoscătorilor de jazz cât și celorlalți buzoieni, care cu siguranță vor fi impresionați de plăcerea de a cânta și de originalitatea artiștilor care se vor prezenta în fața lor.
“ Două voci speciale ale scenei de jazz din România – IRINA SÂRBU (alături de trupa ei Puiu Pascu –pian, Ciprian Parghel –contrabas, Tudor Parghel-tobe) și ANA DUBYK, împreună cu Sian Brie- chitară, vor continua seria serilor de Jazz la Conac! Jazz, etnojazz, samba, bossa nova, tango, muzică românească interbelică, muzică franceză și chiar folclor în cea mai spectaculoasă interpretare!”
Spectacolul va începe la ora 20:00 iar intrarea va fi liberă.
Adaugă comentarii