POLITICĂ

Liberalii din municipiul Buzău, în febra alegerilor interne. Se anunță confruntări interesante

Apropierea alegerilor interne în cele mai importante organizații ale PNL a început să stârnească pasiuni în interiorul formațiunii liberale buzoiene.

Filiala municipală Buzău a PNL are programate alegerile pentru cele mai importante funcții din organizație duminică, 27 iunie, la Sala Mare a Consiliului Județean. În cadrul Consiliului de Coordonare Local se vor desemna prin vot secret funcțiile de președinte, cele două mandate de prim-vicepreședinte, cei 8 vicepreședinți, precum și ceilalți 15 membri ai Biroului Politic  Local. De asemenea, duminică vor fi desemnate și celelalte funcții din structura de conducere a PNL Buzău.

Potrivit președintelui organizaței județene a PNL Buzău, deputatul Gabriel Avrămescu, până în acest moment pentru funcția de președinte al filialei municipale Buzău a liberalilor s-au înscris senatorul Vlad Pufu, actualmente președinte interimar, și Laurențiu Gabriel Banu, inspector ISCTR Buzău.

Pentru cele două posturi de prim-vicepreședinte s-au înscris Geta Burducea și consilierul municipal Florin Sangiu.

La C.C.L. au fost invitați la dezbateri și vot 161 de liberali din municipiul reședință de județ  iar condițiile de participare sunt: votantul să aibă locul de muncă în municipiul Buzău, să fie membru al filialei, cu cotizația la zi, și să fie înscris în partid până la 31 decembrie 2020. Dincolo de toate aceste aspecte tehnice, surse interne din partid spun că, recent, o grupare strânsă în jurul candidatului Laurențiu Gabriel Banu s-a deplasat la București unde s-a întâlnit cu premierul Florin Cîțu căruia i-a cerut sprijin pentru alegerile de la Buzău. Alături de Banu, în Capitală, susțin aceleași surse, au făcut deplasarea doctorul Adrian Zoican, șeful UPU Buzău, Ionuț Cercel, președintele GAL‘’Crivățul de Sus‘’, fostul primar de la Balta Albă, Georgian Calotă, Emilia Babiuc, fost consilier județean, Valeriu Marcu, fost primar la Berca, viceprimarul din Vadu Pașii, Cristinel Georgescu, Liviu Bănică, fost secretar-general al filialei municipale PNL Buzău, Alin Văleanu, director al Fondului Român de Contragarantare și Ovidiu Anghel, director Electrica SA Furnizare.

Așadar, duminică va fi o zi importantă  pentru PNL în condițiile în care noua echipă de conducere a filialei municipale va desemna și delega la Consiliul de Coordonare  Județean de peste o săptămână, atunci când se va vota și conducerea organizației județene a PNL Buzău.

Cât privește organziația județeană, deputatul Gabriel Avrămescu a explicat că până la momentul redactării acestui material, pentru funcția de președinte al filialei județene nu se înscrisese nici o persoană dar că el își va depune documentele de înscriere în cursul zilei de vineri, 25 iunie. În schimb, pentru alte funcții de vicepreședinte, în număr de 8, s-au depus mai multe candidaturi.