Doar două săptămâni ne mai despart de Paști, așa că deja crescătorii de animale încep să aducă marfa în piețe, pentru ca buzoienii să aibă de unde alege carnea pentru masa de sărbătoare. Marfă este pentru toată lumea, însă se anunță prețuri piperate.
Conform tradiției, de pe masa de sărbătoare nu trebuie să lipsească friptura și drobul din carne de miel. Pe acest lucru se bazează crescătorii de animale, care s-au grăbit să solicite autorizații pentru vânzarea cărnii în cea mai mare piață din Buzău. Solicitările din partea producătorilor au început să curgă încă de acum o lună. Iar de luni, 11 aprilie, primii miei tăiați vor fi scoși la vânzare pe tarabele din Piața de lactate, locul tradițional pentru comercializarea cărnii pentru Paști.
“Ca și anul trecut, locul unde se va vinde carnea de miel va fi Piața de lactate. Avem cerințe de la comercianți. De acum o lună au depus cereri de ocupare a unor vitrine frigorifice pentru comercializarea cărnii. Avem în jur de 10 producători agricoli care vor să vină să vândă carne. De acum o lună au depus cereri pentru că știau că va fi cerere foarte mare. Am stabilit și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească, mai ales că am trecut prin pandemie, și au depus toate documentele. La rândul nostru, noi am asigurat spații de depozitare și comercializare a cărnii, am igienizat vitrinele, am făcut curățenie generală astfel încât din data de 11 aprilie să înceapă comercializarea acestui tip de produs. Contractele sunt încheiate cu data de 11 aprilie așa că de luni se vor prezenta în piață”, a declarat la Focus Tv, directorul SC Piețe, Târguri și Oboare, Elena Ivan.
Crescătorii sunt pregătiți cu miei de diferite mărimi și speră ca aceștia să fie căutați de buzoieni. Asta deși se anunță prețuri mult mai mari decât cele de anul trecut.
“Comercianții au așteptări mari, se bazează pe faptul că buzoianul respectă tradiția și indiferent de preț vrea să aibă o bucată de carne de miel. Crescătorii spun că vor veni cu prețuri cu care să își acopere cât de cât cheltuielile și se așteaptă să vândă produsele. Noi sperăm să aibă un vad bun anul acesta și să își acopere costurile pentru că s-au pregătit de un an de zile pentru această perioadă.”
Explozia prețurilor la energie, cereale va duce la majorarea prețurilor cu care se va vinde kilogramul de carne de miel. Se estimează că anul acesta kilogramul de carne va ajunge la raft chiar și la 40 lei.
Adaugă comentarii