România se confruntă cu o creștere semnificativă a numărului de cazuri noi de COVID-19. În ultima săptămână, peste 7000 de români au fost testați pozitiv, iar autoritățile de sănătate publică se așteaptă la un noul val pandemic, al șaselea, care să atingă apogeul în luna august. Potrivit Ministerului Sănătății, se așteaptă un număr de circa 10.000 de infectări zilnic, la nivel național, în august.
În acest context, autoritățile sanitare recomandă o serie de măsuri de protecție, cele deja cunoscute după doi ani de pandemie. Se recomandă ca masca să fie purtată în spațiile închise. Sunt însă și situații în care aceasta devine obligatorie.
Este cazul Spitalului Județean de Urgență Buzău, unde purtarea măștii a redevenit obligatorie. Toți cei care trec pragul unității sanitare sunt întâmpinați de mesajul conform căruia masca este obligatorie în interior, pe fondul creșterii numărului cazurilor de COVID-19.
„Ca urmare a numărului crescut de pacienți COVID la secția UPU, conducerea spitalului a decis obligativitatea măștii chirurgicale atât la personalul medical, cât și la aparținători. Totodată, aparținătorii, ca să poată intra pe secție, au obligativitatea de a purta halat de protecție de unică folosință. Intervalul orar pentru aparținători a rămas pe două segmente, respectiv 9.00-10.00, 14.00-16.00 astfel încât să avem un control al aparținătorilor pe secțiile spitalului. La acest moment, în spital sunt internați 11 pacienți cu COVID, 3 în ATI și 8 la Infecțioase”, a declarat pentru Șansa News managerul Spitalului Județean de Urgență Buzău, Claudiu Damian.
Adaugă comentarii