Actualitate

MESAJ DIN SUEDIA DE LA UN MEDIC BUZOIAN, ÎN ZIUA ALEGERILOR PARLAMENTARE: “Niște nebuni frumoși au murit la Revoluție pentru ca tu să poți vota acum. Nu contează cu cine votezi, doar mergi la vot”(VIDEO)

Răzvan Nichițelea este doctor obstetrician-ginecolog, originar din Buzău, dar care de circa 11 ani lucrează într-un spital din Suedia. Deși se află atât de departe de țara natală, buzoianul merge să voteze de fiecare dată când sunt alegeri în România, chiar dacă pentru a-și exprima dreptul constituțional trebuie să facă sute de kilometri.

Într-o discuție purtată în mediul virtual cu prietenul său din copilărie, liberalul Gabriel Avrămescu, medicul Răzvan Nichițelea dezvăluie, printre altele, că pentru a vota, la un tur de scrutin desfășurat în trecut, a parcurs circa 800 de kilometri dus-întors, fără ca acest lucru să i se pară a fi un sacrificiu. Sacrificiu este ceea ce au făcut cei care au murit la Revoluție pentru ca noi să fim liberi și să putem vota, a spus dr.Nichițelea.

”Nu am pierdut nici un rând de alegeri. Am condus vreo 800 de kilometri dus întors până la
Stockholm ca să votez. Niște nebuni frumoși au murit la Revoluție pentru ca tu să ai dreptul să pui o ștampila pe cine vrei tu, nu contează pe cine, doar să votezi.  Dacă stai pe margine și comentezi și nu faci nimic să îndrepți lucrurile nu e cea mai bună soluție și, din punctul meu de vedere, într-o astfel de situație nu mai ai dreptul să comentezi. Dacă noi, cei  din Diaspora, care ne-am căpătuit pe aici, putem să mergem să votăm departe de casă, eu cred că românii care au secția la câteva sute de metri de casă, pot face acest sacrificiu, chiar dacă acum sunt condiții speciale, într-un an ciudat pe care vrem să-l uităm cât mai repede.”

În același interviu, medicul buzoian  care lucrează în Suedia de 11 ani vorbește despre sistemul sanitar românesc și spune ce ar trebui să facă viitorii guvernanți pentru  binele pacienților și pentru ca lucrurile în spitale să se desfășoare în alte condiții decât se întâmplă acum:

”Trebuie să dați afară impostorii din sistemul medical. Sistemul  medical e altfel față de alte sisteme. În Sănătate, trebuie să te bazezi pe specialiștii în Medicină. De-a lungul anilor, mi- am oferit serviciile de mai multe ori, dar nu vrea nimeni să ne asculte. În România, conducerea spitalelor e așa cum este, la fel și în cazul universităților de Medicină, spitalele universitare sunt conduse de aceiași politruci și asta e problema cea mai mare, de politizare a sistemului sanitar. Față de alte sisteme, sistemul sanitar trebuie condus de specialiști în Medicină, pentru că altfel lucrurile nu funcționează”.

Redăm mai jos întregul mesaj al medicului buzoian Răzvan Nichițelea pentru românii din țară și de pretutindeni, în ziua alegerilor parlamentare: