UPDATE: Circa o oră și jumătate. Atât a durat misiunea de salvare a bărbatului care s-a trezit cu un mal de pământ și bolovani peste el, în timp ce curăța o fântână, la Mărunțișu. Iată, mai jos, momentul în care salvatorii au ajuns la bărbat și au reușit să îl scoată la suprafață.
UPDATE: După zeci de minute de eforturi, bărbatul îngropat de viu, la Mărunțișu, a fost scos la suprafață. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani. El a fost preluat cu un elicopter SMURD și transportat la Spitalul Floreasca, din București.
ISU Buzău transmite că victima este conștientă și i se acordă prim ajutor de către medicul SMURD. La fața locului se află și un elicopter SMURD din cadrul ISU Brașov, pentru a prelua victima și a o transporta de urgență la spital.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Caz extrem de grav înregistrat, luni după amiază, la Mărunțișu. Un bărbat care efectua lucrări la o fântână a fost acoperit de un mal de pământ și pietre.
Victima și alte câteva persoane interveneau la fântâna respectivă, aflată chiar lângă unitatea de pompieri din localitate. La un moment dat, arată primele date, în timp ce bărbatul săpa, malul de pământ și pietre s-a surpat și l-a acoperit. Cum pompierii se aflau la câțiva metri distanță, au intervenit de urgență. Însă, din cauza cantității mari de pământ ce s-a prăbușit, încă nu s-a reușit extragerea victimei. Pompierii intervin pentru a aduce cât mai repede victima la suprafață.
“La fața locului au fost alocate 1 autospecială de stingere, 1 ambulanță SMURD și 1 container multirisc. În acest moment, pompierii executa săpături pentru extragerea persoanei. Din informațiile primite pana la acest moment, nu a fost stabilit contactul cu aceasta. Misiunea este în dinamică”, anunță ISU Buzău
Potrivit unor surse, se pare că bărbatul surprins de malul de pământ ar fi din satul Mlăjet, orașul Nehoiu. El și colegii săi au mers la un localnic din Mărunțișu pentru a-i curăța fântâna ce are pereții formați din bolovani. Nu se știe exact ce s-a întâmplat, dar, într-o secundă, pământul și bolovanii ce alcătuiau pereții s-au dislocat și s-au prăbușit peste muncitor.
Salvatorii se luptă să îl scoată pe bărbat cât mai repede de sub pământ. Între timp, a fost solicitat și un echipaj SMURD care să intervină în caz de nevoie.
Adaugă comentarii