Actualitate Social

Momente de cumpănă în familia unui cunoscut preot din Buzău. Fiul are mare nevoie de ajutor

Zi de zi este alături de enoriași, îi ajută cu un sfat, o vorbă bună și o rugăciune, însă acum el are nevoie de sprijinul celor din jur. Preotul Ioan Șolea, de la parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, fost purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, fost președinte al Asociației „Părinți pentru Ora de Religie” Buzău, trece printr-o adevărată dramă, zilele acestea, aceea a părintelui care își vede propriul copil confruntându-se cu o boală cruntă.

Liniștea familiei părintelui Șolea s-a spulberat săptămâna trecută, chiar înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Băiatul tinerei familii, un copil de doar 11 ani, a fost diagnosticat cu o afecțiune extrem de gravă: leucemie acută limfoblastică, tip T. O boală care, din păcate, evoluează rapid. Starea copilului s-a agravat semnificativ, de aceea este necesară transportarea lui de urgență la un spital din Italia. Acolo va putea primi tratamentul necesar pentru a învinge boala.

“În activitatea duhovnicească de până acum, am participat la suferința multor oameni, care aveau nevoie de ajutor, în boli și în necazuri. Eu, în schimb, nu aveam experiența suferinței în mod nemijlocit. Acum însă, Domnul m-a cercetat cu o încercare, prin fiul nostru, Alexandru, care a fost diagnosticat acum câteva zile, cu leucemie acută limfoblastică, tip T. Starea lui este din ce în ce mai gravă. Chiar si asa, avem mare nadejde în Acoperământul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. Vestea am primit-o în ajunul Praznicului Adormirii ei, ceea ce ne-a facut să nădăjduim că este și va fi cu noi în purtarea acestor suferințe. Întrucât starea lui Alexandru este destul de gravă, copilul trebuie transferat la spitalul pediatric „Bambino Gesù” din Italia, Roma, care a acceptat să-l primească, oferindu-i mai multe şanse de supravieţuire”, a scris preotul Ioan Șolea pe Facebook.

Alexandru duce o luptă crâncenă cu boala. În același timp, părinții săi se luptă să facă tot ce e posibil pentru a-și vedea cât mai repede copilul în spitalul din Italia, pentru că timpul este extrem de prețios. Tocmai de aceea, tatăl copilului, preotul Ioan Șolea a făcut un apel public pe Facebook cu speranța că oamenii cu suflet mare se vor mobiliza și vor ajuta familia să strângă suma necesară pentru transferul în Italia și cheltuielile cu tratamentul, cheltuieli care nu sunt deloc mici.

“Acum este lupta lui Alexandru, pe de o parte, ca să obțină analize suficient de bune, pentru a fi deplasabil. Pe de altă parte, având în vedere starea lui foarte gravă, cheltuielile pe care le presupune acest demers îndelungat vor fi foarte mari, așa că facem apel la sprijinul dumneavostră, prin donații, după putere, într-unul dintre aceste conturi:

TITULAR: tatăl copilului: SOLEA IONUT ADELIN

RON RO31BTRLRONCRT0123020901

EURO RO78BTRLEURCRT0123020901

USD RO82BTRLUSDCRT0123020901

GBP RO36BTRLGBPCRT0123020901

Rugăm pe Dumnezeu să vă înmulțească darul și să vă ferească de asemenea încercări!”

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian