În așteptarea viitoarei autostrăzi A7, care va traversa județul Buzău, o investiție majoră se conturează în zona de câmpie a județului. Reprezentanții Consiliului Județean, împreună cu autoritățile din Movila Banului, s-au așezat la masa discuțiilor pentru a pune la punct planul de bătaie în vederea amenajării în comună a unui parc industrial, primul astfel de obiectiv din județul Buzău.
Autoritățile din Movila Banului vor să pună la dispoziție terenul pe care să fie amenajat parcul industrial, adică o suprafață de circa 400 ha. Ulterior, proiectul va fi trecut pe hârtie astfel încât să poată fi atrase fonduri europene cu care ideile să prindă contur.
“O să avem o colaborare, noi, Consiliul Județean Buzău, cu comuna Movila Banului. Am vorbit deja cu domnul primar, cu o parte dintre domnii consilieri, cu o parte dintre cetățeni, ca o suprafață de 400 ha teren să treacă în patrimoniul Consiliului Județean. Cu o parte dintre UAT-urile din zonă vom încerca să accesăm fonduri europene și cu siguranță că vom accesa, astfel încât să putem fi parteneri, să putem dezvolta un parc industrial în zonă, pentru că pe acolo va trece Autostrada A7, pe acolo va fi un inel al autostrăzii și este o zonă care se pretează pentru astfel de activități”, a declarat în cadrul ședinței ordinare a CJ Buzău, președintele Petre Emanoil Neagu.
Comuna Movila Banului nu este aleasă întâmplător. Prin această zonă urmează să treacă Autostrada A7, așa că autoritățile vor să profite de acest lucru pentru a atrage investitori în zona de câmpie a Buzăului.
„Noi venim cu o suprafață de teren pe care o deține UAT Movila Banului și în funcție de fondurile pe care le vom primi, vom desfășura activitatea aceasta pentru parcul industrial. Primăria deține aproximativ 400 ha de teren în proprietate și vrem să intrăm în colaborare cu Consiliul Județean pentru parcul acesta industrial. Autostrada care se va construi va avea un nod la Movila Banului, între Movila și Clondiru. De aceea, avem o suprafață de teren acolo și putem face un parc industrial imens. Totul va fi pe fonduri europene. Noi ne-am prins în strategia de dezvoltare lucrul acesta și chiar ne dorim foarte mult să realizăm parcul industrial. Depinde de fondurile care vor fi accesate, pe ce domeniu. Dar, noi dorim să facem spații, să facem mai multe lucruri, în care vor fi depozite și altele”, a declarat pentru șansanews.ro primarul Romică Moise.
O astfel de investiție, odată concretizată, va aduce o serie de beneficii pentru întreaga comună.
„Vor avea foarte multe beneficii, atât oamenii, că avem foarte mulți localnici care nu au locuri de muncă. Locuri de muncă, investiții în comună, venituri la bugetul local. În plus, comuna Movila Banului deja are apă și canalizare, și putem duce acolo, la parcul industrial, utilitățile. Nu că doar avem un teren pe câmp. Deci putem duce utilitățile acolo, avem și o stație de epurare în apropiere”, a adăugat primarul Romică Moise.
Adaugă comentarii