Actualitate

”NU AM GĂSIT ÎNȚELEGERE ȘI BUNĂVOINȚĂ!” Prefectul Buzăului despre eșecul preluării pacienților post COVID de Spitalul CFR

Ceea ce ar fi trebuit să fie o gură de oxigen pentru Spitalul Județean Buzău, unde ajung în acest moment patru categorii de bolnavii, atât cei infectați cu SARS-CoV-2, bolnavii post COVID dar și restul buzoienilor cu alte afecțiuni plus urgențele medicale, s-a dovedit a fi doar o amăgire. Prelurea pacienților care au rămas cu sechele după infecția cu SARS-CoV-2, oameni care nu pot repsira singuri și care au nevoie în continuare de supraveghere medical, de către Spitalul SFR nu s-a realizat nici până în prezent, deși protocolul dintre cele două unități medicale are mai bine de o săptămână de când a fost semnat. Cu alte cuvinte, lucrurile au stat bine doar pe hârtie pentru că în practică niciun bolnav nu a fost transferat de la Județean la CFR.

Întregul demers a fost urmărit și de prefectul Buzăului, Silviu Iordache, care învinovățește conducerea spitalului CFR pentru blocajul în care s-a ajuns afirmând că ”managerul Spitalului  CFR a încercat să se eschiveze pe cât de mult posibil să nu primească pacienții post Covid”.

Șeful de la Casă Albă a spus că era nevoie de înțelegere și bunăvoință, pe care, din păcate, nu le-a găsit la conducerea CFR.

” Din păcate la CFR nu am găsit înțelegere. Am depus toate eferturile și toate diligențele ca să tratăm acolo pacienți post COVID însă nu am reușit, deși am detașat oameni, am făcut eforturi logistice cu tehnicienii de la Spitalul Județean Buzău ca să îmbunătățim infrastructura de oxigen, din păcate până în acest moment nu s-a putut transfera niciun pacient. Domnii manageri de la CFR au fost foarte restrictivi în privința stării de sănătate a celor care să fie transferați acolo, efectiv își doreau să fie transferați doar pacienți într-o stare de sănătate foarte bună care ar fi putut să fie lăsați să plece acasă și atunci nu mai avea sensul transferul în spitalul CFR. Deci efectiv nu am găsit înțelegere și bunăvoință. Conducerea spitalului a încercat să se eschiveze pe cât de mult posibil să nu primească pacienții post Covid. Din păcate, acum nu avem nici măcar un pacient transferat”, a declarat, într-o conferință de presă, prefectul Silviu Iordache.

Pe de altă parte, surse medicale ne-au explicat că sunt și alți factori care au ținut pe loc acest transfer al pacienților și că autoritățile de sănătate public nu vor renunța la idée pentru că este singura soluție pentru eliberarea Spitalului Județean.

Mai exact, un rol important îl are și acordul dat de fiecare bolnav în momentul în care acesta ar urma să fie dus de la Județean la CFR. De asemenea, o piedică a fost și dificultatea personalului medical de a oferipacienților imobolizați  ajutorul necesar pentru a elimina chiar și drumul până la toaletă.

Cu toate acestea, Direcția de Sănătate Publică împreună cu reprezentanții Spitalului Județean Buzău continuă să caute soluții astfel încât o parte din bolnavii post infecție cu SARS-CoV-2 care în prezent ocupă toate secția pneumologie non COVID să poate fi preluați de CFR.

Mai multe detalii despre condițiile impuse managerul Spitalului CFR găsiți aici.

Publicitate