Actualitate POLITICĂ

“NU POT SĂ-MI EXPLIC CE S-A ÎNTÂMPLAT! E UN FENOMEN!” Prima reacție a dr. Adrian Zoican după alegerile locale

“Nu pot să-mi explic ce s-a întâmplat duminică și cred că nici social democrații nu își pot explica succesul obținut de dl. Toma. S-a întâmplat un fenomen extraordinar. Totuși, locul 2 e onorabil.” Este prima reacție a dr. Adrian Zoican, candidat al PNL la funcția de primar al municipiului Buzău, după aflarea rezultatului la alegerile de duminică, 27 septembrie.

Într-o intervenție în direct în emisiunea Sens Direct de la Focus Tv, dr. Adrian Zoican a vorbit despre rezultatul obținut la scrutinul de duminică. Liberalul și-a recunoscut înfrângerea însă a precizat că nu își explică ce s-a întâmplat și cum s-a ajuns ca principalul său contracandidat să câștige fără drept de apel.

 “Nu pot să explic ce s-a întâmplat și cred că nici social democrații nu pot explica succesul, e un fenomen ce s-a întâmplat duminică. Pe de altă parte, nu iese numărul de voturi. Unde sunt nemulțumiții: polițiștii locali, taximetriștii? Asta este, dl. Toma ne-a atomizat pe toți. Nu știu de ce voturile mele au fost sub cele obținute de partid dar o pun  pe seama faptului că am avut un contracandidat foarte puternic, pe primarul Toma. Uitați ce a făcut și cu restul candidaților, eu cu 7 procente am fost pe locul 2, următorul candidat la funcția de primar a fost la distanță foarte mare de mine. Locul 2 e onorabil, m-am bătut cu cel mai tare candidat PSD din România”

Dr. Adrian Zoican

Totodată, liberalul Adrian Zoican a declarat la Focus Tv că lucrurile ar fi putut sta cu totul altfel: pe de o parte dacă formațiunile de dreapta s-ar fi unit, pe de altă parte dacă acțiunile de promovare și de atragere a electoratului în această direcție ar fi fost derulate pe o perioadă mai îndelungată.

“Cu USR am încercat să ne unim, dar ne-au tot amânat. Numai cu “dreapta unită” și cu un candidat care să îndeplinească toate criteriile, să ducă o bătălie constantă pe o perioadă îndelungată, situația ar fi fost alta.”

La scrutinul de duminică, Adrian Zoican, candidatul PNL, s-a situat pe locul 2, însă la o distanță imensă față de câștigătorul alegerilor, Constantin Toma. Liberalul Adrian Zoican a obținut doar 2.808 voturi, reprezentând 7.4% din total, de 10 ori mai puține voturi decât Constantin Toma, care și-a adjudecat cel de-al doilea mandat de primar cu un scor de 78%, cel mai mare scor obținut de un candidat la funcția de primar de municipiu reședință de județ.



Publicitate