Inspectoratul pentru Situații de Urgentă „Neron Lupașcu” are nevoie de aproape 50 de noi angajați. Astfel, ISU Buzău organizează recrutare și selecție în vederea angajării în corpul soldaților profesioniști, pentru 47 posturi de soldat profesionist (servant). Mai exact, pentru Detașamentul de Pompieri Buzău sunt 34 de posturi disponibile, pentru Detașamentul de Pompieri Râmnicu Sărat sunt 12 posturi disponibile, iar la Detașamentul de Pompieri Mărunțișu este un post disponibil, pentru un total de 47 de posturi disponibile.
Viitorii pompieri trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani și să fi urmat cel puțin învățământul general obligatoriu.
Cei interesați pot depune cererile în vederea înscrierii la concurs până pe 6 decembrie, la ora 12.00. Concursul va avea două probe eliminatorii și evaluarea performanței fizice a candidaților care constă în parcurgerea traseului practic-aplicativ.
Alte date și informații suplimentare cu privire la organizarea concursului găsiți AICI.
Adaugă comentarii