Actualitate

Patru buzoieni vaccinați la chiuvetă, treziți din somn, de mascați, în această dimineață. Cum și-au obținut certificatele

Percheziții, în această dimineață, în Buzău și alte două județe, în legătură cu eliberarea unor certificate de vaccinare anti COVID-19.

Dosarul a fost deschis de procurori și polițiști buzoieni care au pornit pe urmele a patru ceritificate presupus false, eliberate pe numele membrilor unei familii. Este vorba despre soț, soție, noră și fiu, antivacciniști convinși care, de altfel, și-au și declarat, frecvent, această poziție, prin postări pe rețele de socializare. În mod surprinzător, la finele lunii iulie, cei patru apăreau pe platforma de vaccinare ca fiind imunizați. Mergând pe urmele lor, anchetatorii au descoperit filiera pe care s-au obținut certificatele fără ca, în realitate, cei patru să se fi vaccinat. Este vorba despre obținerea certificatelor dintr-un cabinet medical din Giurgiu.

”Activitatea vizează un cabinet medical individual, printre persoanele implicate fiind și personal medical din cadrul acestei entități.Dosarul penal are la bază săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și uz de fals.” se arată într-o informare a IPJ Buzău.

La acțiune participă luptători de la Serviciul de Acțiuni Speciale Buzău. După percheziții, opt persoane urmează a fi duse la audieri. Este vorba despre cei patru membri ai familiei din Buzău și personalul medical implicat în eliberarea certificatelor false de vaccinare.