Divertisment

Plăieșii, în turneu în Bruxelles

În aceste zile, Plăieșii ne bucură audiția la radio Focus Fm, cu piesa Vino, trenule, inclusă pe cel mai nou album al grupului, Partea noastră de iubire. Urmează o perioadă foarte aglomerată pentru Nicolae Gribincea și grupul său. Se pregătesc în aprilie de un turneu în Bruxelles, iar în luna mai urmează foarte multe concerte pe care le vor susține în Chișinău, dar și în țara noastră, la Galați, Bacău, Constanța sau Suceava.

Pe 15 ianuarie 1989, coregraful și folcloristul Nicolae Gribincea înființa primul colectiv de băieți, pe lângă liceul teoretic român – francez „Gheorghe Asachi”, pe care l-a numit „Stejăreii”. A început de la copii, convins fiind că trebuie să-i crească de mici, să le altoiască această dragoste care mai apoi să dea roade. Cu prima generație a muncit timp de zece ani și au avut prilejul să susțină un spectacol la Palatul Național din Chișinău împreună cu grupul “Teleormanul”, condus de Liviu Vasilică.

Din anul 1999 ansamblul activează cu numele de “Plăieșii” la Palatul Național de Creație al Copiilor și Adolescenților și s-a învrednicit de titlul Colectiv model, acordat de Ministerul Culturii. Un asemenea grup vocal format doar din bărbați era o necesitate în spațiul nostru Basarabean. Până în 2015 au activat pe lângă Pretura sectorului Botanica a Municipiului Chișinău.

Pe YouTube, muzica lor adună în total peste 141 de milioane de vizualizări.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian