POLITICĂ

PLECAT DIN PSD, CONSTANTIN FLORESCU, CANDIDATUL PUS DE PMP SĂ-L TOACE PE PRIMARUL TOMA ÎN CAMPANIE! Emoția lansării l-a făcut să uite numele partidului care l-a adoptat (VIDEO)

Lansare cu peripeții a candidatului PMP la fotoliul de primar al Buzăului. Constantin Florescu, fost judecător și ex-consilier municipal, plecat cu scandal de la PSD,  a fost prezentat, joi, drept candidat la funcția de edil șef al municipiului din partea PMP.

În cadrul conferinței de presă susțină în parcul Marghiloman, în fața colegilor de partid și a șefului PMP, Eugen Tomac, Florescu s-a fâstâcit atât de tare atunci când a luat cuvântul, încât nu a mai putut pronunța nici numele partidului din care face parte.

”Astăzi, declar oficial în fața reprezentanților presei și în fața tuturor cetățenilor buzoieni că accept candidatura pentru funcția de primar la Primăria Buzău din partea partidului…..partidului…(n.r. Mișcarea Populară, îi suflă deputatul Adrian Mocanu)…partidului România…partidului PMP….eu eram obișnuit cu…PMP, da, Mișcarea Populară ”, a fost cuvântul de debut al candidatului PMP la Primăria Buzău.

Trecând peste această situație inconfortabilă, Constantin Florescu a rememorat momentul plecării sale din PSD, partid pe listele căruia a activat ca și consilier municipal.

”Mi-am dat demisia de la PSD din motivele pe care le-am explicat în trecut. Vreau să punctez că a fost motivat de comportamentul actualului primar care are o atitudine necorespunzătoare față de modul cum se cheltuie banul public. (..) Apoi, am analizat scena politică, am citit programele și am constatat că o diferență ideologică există între partidele de stânga și de dreapta, dar în practică, oamenii care conduc aceste partide la nivelul Buzăului  sunt prieteni. Nu există un interes al PNL și al unui alt partid de dreapta să facă o opoziție efectivă și să dorească să facă înlocuirea actualei administrații. Am constatat că Mișcarea Populară are intenția reală să producă o schimbare în administrația buzoiană.(..) Am convingerea că acest partid mă va sprijini până la capăt și nu va face înțelegeri ascunse cu celelalte partide”.

Fostul judecător a adăugat că proiectul cu care va încerca să-i convingă pe buzoieni să-i dea votul nu se va baza pe o atitudine anti-Toma, ”o atitudine constantă care să scoată la iveală greșelile și abuzurile făcute de această administrație”, însă chiar și așa, va trebui, la un moment dat, să aducă la cunoștința cetățenilor orașului ”greșelile și vulnerabilitățile Primăriei”

Conducerea PMP Buzău a anunțat că pentru Consiliul Județean nu a fost stabilit încă un candidat.  

Implică-te!

Publicitate

Publicitate