Actualitate Divertisment

Ploi și vijelii, până miercuri noapte. Ce se întâmplă cu vremea

Ploi, descărcări electrice, vijelii şi grindină, de luni de la prânz, în cea mai mare parte a ţării

Ploi, descărcări electrice, vijelii şi grindină, de luni  de la prânz, în cea mai mare parte a ţării.  Potrivit meteorologilor de la ANM, de luni  de la ora 12.00 și până miercuri noapte la ora 23.00, va fi în vigoare o informare privind averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Informarea vizează cea mai mare parte a ţării.  


În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 30…40 l/mp”.  
Meteorologii spun că vremea se va menţine instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate