Și-au făcut datoria ca la carte, indiferent că au fost la serviciu sau în timpul liber. Au luat urma hoților care au terorizat șoferi și administratori de magazine, ori localnici, și i-au trimis după gratii. Pentru toate acestea au fost recompensați.
Șase polițiști care s-au remarcat anul acesta prin rezultatele de excepție obținute nu doar în timpul programului, ci și în timpul liber, au fost premiați de superiori. Conducerea IPJ Buzău a organizat o festivitate de premiere specială în cadrul căreia oamenii legii au primit diplome de merit dar și vouchere cadou.
“La sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, a avut loc festivitatea de premiere a poliţiştilor care s-au remarcat în activitatea profesională. Festivitatea de premiere s-a realizat în prezenţa conducerii unităţii şi a şefilor structurilor de poliţie subordonate. Activitatea a avut ca scop promovarea, recunoaşterea şi aprecierea profesionalismului, dar şi a creativităţii şi acţiunilor inovatoare în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău. Festivitatea a fost organizată împreună cu Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, care le-a oferit poliţiştilor vouchere cadou. Totodată, şeful inspectoratului le-a înmânat acestora diplome de apreciere”, transmite IPJ Buzău.
Polițiștii dați exemplu de superiori au reușit să rezolve cazuri importante, într-un timp scurt. Unii dintre ei au reușit să prindă rapid hoți de catalizatoare auto care ajunseseră să terorizeze șoferii nu doar din Buzău, ci și din alte județe. Alții, deși aflați în timpul liber, nu au ezitat să plece în urmărirea unor hoți care încercau să scape adăpostindu-se într-un sat din Ialomița.
Modul în care și-au făcut datoria le-a adus oamenilor legii aprecierea colegilor din toată țara. Pe pagina de Facebook a Poliției Române este prezentată, pe scurt, activitatea fiecăruia dintre cei șase polițiști premiați.
- 1.Multiple furturi de catalizatoare în municipiul Buzău. Autorii? Neidentificați… INIȚIAL. În timp ce activitatea infracțională părea să devină un fenomen, Mihai a lucrat zi și noapte pentru a dezlega „puzzle”-ul probelor din dosare. Și, împreună cu ai săi colegi, a reușit. Într-un timp foarte scurt.
- 2.Rik, câinele polițist. Vă mai amintiți de el? Marius Vlad, din cadrul Serviciului Criminalistic, este conductorul lui, iar ultima lor reușită a fost identificarea, în mai puțin de 4 ore, a autorului unei tâlhării.
- 3.Apel 112 – furt dintr-o bijuterie. Un tip de apel relativ rar i-a pus pe jar pe colegii noștri. Rezultatul? Autorii identificați și reținuți în 3 ore.
- 4.Persoană dispărută, cu afecțiuni medicale, găsită de Ramona și Cătălin, polițiști ai Postului de Poliție Vernești, în timpul serviciului. Nimic anormal până aici, dar aceștia se aflau în partea opusă a județului când persoana era dată dispărută. La vederea unei persoane necunoscute în zona lor de competență, au hotărât să o identifice și, ulterior, au stabilit că este vorba despre femeia căutată.
- 5. bărbați reținuți pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Cum? Prin aplicarea cu fermitate a măsurilor polițienești de către Mădălin, polițist în cadrul Postului de Poliție Puiești.
- 6.Hoț prins de Radu, în timpul său liber. V-am prezentat atunci întâmplarea colegului nostru și vă spunem că este încadrat din sursă externă. Model bun, zicem noi, pentru viitorii noștri colegi care se înscriu acum la examenele pentru agenți și ofițeri de poliție.
Mai mult, după festivitatea de premiere, şeful postului de poliţie din Glodeanu Sărat, agent principal Radu Anton, a decis să împartă premiul obținut cu cei nevoiași. Astfel, cu ajutoul colegilor săi, a cumpărat alimente pe care le-a împărțit persoanelor vârstnice din localitate.
Adaugă comentarii