Actualitate

Porți deschise la Jandarmerie! Copiii, așteptați cu o mulțime de surprize

Zi importantă joi, 1 septembrie, pentru jandarmii buzoieni. Este o zi cu o semnificație aparte, fiind ziua în care a luat ființă Jandarmeria Rurală. Pentru a marca această zi, jandarmii buzoieni își deschid larg porțile. Își vor etala mijloacele și tehnica din dotare dar au pregătit și o serie de activități pentru cei mici, care mai de care mai atractive.

“Joi, 1 Septembrie, în  contextul sărbătoririi a celor 129 de ani de la adoptarea Legii privind înființarea și organizarea Jandarmeriei Rurale, între orele 10.00 – 13.00, sediul IJJ Buzău își va deschide porțile pentru a primi toți copiii dornici să cunoască activitatea instituției și oamenii din spatele uniformei bleu-jandarm. Am pregătit special pentru cei care ne vor vizita ateliere în cadrul cărora vor fi prezentate mijloacele și tehnica folosite de jandarmi în misiunile specifice de ordine publică, acțiuni speciale sau intervenție montană.  De asemenea, vor putea participa la ateliere de informare și prevenire și vor face cunoștință cu animalele de serviciu din dotarea Jandarmeriei”, anunță IJJ Buzău.