Un caz șocant a fost înregistrat, zilele trecute, în comuna Calvini. Un adolescent care a provocat numeroase probleme în localitate de-a lungul timpului a ajuns după gratii, după ce a încercat să își abuzeze sexual propriul văr, un copil de doar 9 ani. Mai grav, nu a fost pentru prima data când s-a întâmplat acest lucru. Procurorii buzoieni l-au mai cercetat pe adolescent într-un alt dosar, pentru fapte similare.
Tânărul de 16 ani este cu trecut infracțional, cunoscut în comunitate pentru numeroase scandaluri și probleme. A intrat în vizorul anchetatorilor după ce, în perioada 2024-2025, și-ar fi violat propriul verișor. Procurorii au întocmit dosar penal, însă tânărul a fugit din țară. În ultimele luni a fost plecat în Germania iar recent s-a întors acasă, unde și-a reluat vechile obiceiuri. Duminică, a profitat de faptul că era într-o zonă izolată din Bâscenii de Sus și a încercat să îl agreseze din nou pe băiatul de 9 ani.
“Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului mai sus menţionat constă în aceea că la data de 05.07.2026, inculaptul P.A.G. a încercat să întrețină relații sexuale prin constrângere, cu numitul A.Ș. în vârstă de 9 de ani, profitând de vârsta fragedă a minorului, dar și de relația de rudenie dintre aceștia, fiind veri primari.
Inculpatul P.A.G. mai este cercetat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele în cadrul altui dosar penal pentru infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor, constând în acte sexuale repetate exercitate asupra aceleiași persoane vătămate minore în perioada 2024-2025 ”
Anchetatorii au intervenit imediat și l-au reținut pe agresor. Ulterior, ținând cont de gravitatea faptelor comise acum, dar și în trecut, acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de viol săvârșit asupra unui minor.




Adaugă comentarii