Actualitate

Povestea unui supraviețuitor. Gabriel Hurlup, mărturisiri emoționante la 20 de ani de la tragedia de la Mihăilești

Luna aceasta se împlinesc 20 de ani de la cea mai mare tragedie produsă pe șoselele din țara noastră, explozia devastatoare de la Mihăilești, soldată cu moartea a 18 oameni și rănirea gravă a altor 13. Un accident care a lăsat urme adânci pe viață în zeci de familii, fie că vorbim despre localnici, salvatori sau jurnaliști.

Pentru Gabriel Hurlup, polițistul buzoian care a supraviețuit ca prin minune tragediei de la Mihăilești, în ciuda rănilor extrem de grave,data de 24 mai reprezintă un nou început, startul unei noi vieți. Invitat zilele trecute în emisiunea Toc Șou, de la Focus Tv, Gabriel Hurlup a rememorat momentul 24 mai 2004. În ciuda șocului suferit atunci și a anilor întregi de recuperare, momente grele care și-au lăsat amprenta asupra sa, buzoianul povestește ce s-a întâmplat în ziua tragediei și ce a urmat.

Gabriel Hurlup era șef de post în urmă cu 20 de ani. După câteva zile petrecute la mare, s-a întors acasă, mai devreme decât ar fi trebuit. Iar în dimineața accidentului, imediat după sesizarea evenimentului, deși i s-a cerut să trimită un subaltern pentru a vedea care este situația la fața locului, a decis să meargă personal. Ce a urmat a fost un adevărat coșmar.

“Am fost la mare și am decis să ne întoarcem acasă, deși soția mă ruga să mai stăm câteva zile. Am primit telefon să trimit pe cineva la locul accidentului, am decis să merg eu. Am plecat la 5:00 dimineață, după apelul telefonic care anunța că un TIR s-a răsturnat și cabina a luat foc, și m-am întors acasă după două luni aproape. Când am ajuns acasă aveam 70 de kg, în condițiile în care initial aveam 107 kg. M-am dus să îmi fac treaba și m-am trezit după 2 luni în cărucior. A fost urât, a fost trist, acum se împlinesc 20 de ani din noua mea viață. Timp de vreo doi ani de zile am avut o traumă psihică, nu puteam să trec peste o singură întrebare: de ce eu, ce am făcut eu rău pe lumea asta să mi se întâmple asta? Și am înțeles până la urmă, așa mi-e scris, Dumnezeu încearcă oamenii puternici, așa se spune.  Am zis că trebuie să merg mai departe, mai am urmări, dar merg înainte. Marchez în fiecare an ziua de 24 mai ca ziua mea de naștere.”

Gabriel Hurlup s-a trezit cu trupul spulberat de schije, care l-au făcut de nerecunoscut, chiar și de către cei apropiați. A avut însă norocul ca în acel moment să treacă prin zonă o ambulanță care transporta la București un bebeluș. Echipajul a fost îngerul salvator pentru buzoian.

“După eveniment, când mi-am revenit acolo jos, din șoc, mai aveam întreg piciorul stâng, în care era pantoful, centura și cu pistolul din dotare, nu mai erau pantalonii, din cămașă bluzon și scurta pentru ploaie, am rămas doar într-un tricou. Nu realizam situația în care mă aflam efectiv, colegii nu m-au recunoscut, doar după voce și-au dat seama că eu sunt.  A ajuns un coleg din cadrul Armatei,  i-am spus să îmi ia centura cu pistolul și să mă ducă la spital că mi-e rău, sunt puțin lovit.  I-am auzit pe cei din jur spunând că sunt făcut varză, eu am întrebat, ca orice om,  unde e mașina mea. A venit colegul din Armată și mi-a zis: las- o, Doamne iartă-mă, de mașină că e praf, dar dumneata ești mai praf. Stai acolo liniștit că o să vină salvarea, că nu putem să te luăm așa. Când m-am uitat mai atent, mi-am dat seama că sunt avariat rău. În trafic era o ambulanță care trebuia să ajungă la București cu un nou- născut, m-a luat în cele din urmă și pe mine.”

Au urmat ore întregi de comă, luni de intervenții chirurgicale, tratament. După 2 luni s-a întors acasă, la familie, dar coșmarul a continuat.

“M-am trezit a doua zi dimineață la Floreasca, s-a încercat atunci o detubare a mea, n-am rezistat, am fost iar intubat, și “am dansat” pe munți și văi, pe sus, aproape două luni de zile. Au fost două luni de dureri, coșmaruri. Nu-mi simțeam brațele ciuruite, nu-mi simțeam picioarele, dureri cumplite. Am început terapia în spital și, ușor, ușor, mi-am revenit, am început să mișc membrele. Medicii mă încurajau, spuneau că peste 1 an o să joc fotbal, dar nu-i credeam. Cu picioarele mi-am revenit foarte greu. Am făcut numeroase operații, ani întregi după accident. O operație dificilă a fost la mandibula stângă, unde am avut o bucată de 3 cm de oglindă retrovizoare ascunsă bine.”

Chiar și în prezent urmele tragediei sunt încă vizibile, în corpul buzoianului au rămas bucăți de metal, însă, Gabriel Hurlup, ca un adevărat luptător, trece cu zâmbetul pe buze peste toate greutățile. Ba chiar are puterea de a ține acasă, “ca amintire”, schije extrase din trupul său.

“Am avut schije pe care chiar eu le-am scos, din brațe, din picioare, chiar și acum mai am destule. În biceps mi-a apărut o umflătură, am fost la medic, au găsit o bucățică din aluminiu de 5 -6 cm pe care era o bucată de uniformă care intrase până la os, acum o am acasă. Se infectase, am stat în operație ore întregi, dacă mai stăteam puțin acasă era grav.”

Gabriel Hurlup vede toate încercările prin care a trecut drept un nou început. Crede că Dumnezeu l-a ajutat să supraviețuiască, pentru că mai are multe de făcut. Drept dovadă, după ce s-a pensionat, s-a angajat în administrația publică, tot la Mihăilești, având puterea să treacă zilnic pe lângă locul care i-a schimbat viața. Iar acum se pregătește pentru alegerile din iunie, când va candida din partea PNL pentru funcția de primar al comunei sale natale, Lopătari. Își dorește foarte mult să își ajute semenii și localitatea unde s-a născut, unde și-a construit o casă și vrea să se retragă alături de familie.

Inițial, un preot mi-a spus că mai am ceva de făcut pe lumea asta, că Dumnezeu are planuri pentru mine. Cu timpul, am ajuns în fața unei noi provocări, politica. Sunt de fel din Lopătari, cea mai frumoasă comună de munte din județ, din păcate nu și promovată, sunt lipsuri multe și am zis să încerc să fac eu ceva aici. Am fost cooptat de PNL, am stat de vorbă cu oamenii care mi-au acordat tot sprijinul. Am stat de vorbă și cu oamenii din comună, în urmă cu ani buni, îmi spuneau că ar trebui să încerc să vin ca primar în comuna în care de 30 de ani nu s-a făcut nimic, era mai bine pe vremea lui Ceaușescu. Așa am început să mă gândesc, am luat legătura cu oameni loiali, care chiar vor să facă ceva, am multe de învățat, dar sper să fac față.”

Mai multe dezvăluiri despre tragedie și planurile polițistului buzoian, supraviețuitor al exploziei de la Mihăilești, AICI.