Actualitate POLITICĂ

Președintele interimar al PSD, Lucian Romașcanu, după ce a votat la referendum: ”E foarte greu să convingem lumea, dar…”

Social democrații buzoieni se plâng că e greu să-i scoată pe oameni la vot, la referendum, însă chiar și așa speră ca până la închiderea urnelor să se prezinte suficienți cetățeni, astfel încât acțiunea inițiată de edilul-șef să fie validată iar scopul demersurilor sale să fie atins.

” În primul rând aș vrea sa transmit tuturor că e un vot extrem de important pentru dezvoltarea municipiului Buzăului. E foarte greu într-un peisaj  politic care nu a pus foarte mare accente pe referendumuri să convingem lumea. Sperăm, pentru că e o foarte mare încrederea în domnul Toma si în mesajele transmise de domnul Toma, și eu cred că va fi suficient, până la urmă, numărul de votanți pentru a trece acest referendum”, a declarat după ce a votat liderul interimar al PSD Buzău, Lucian Romașcanu.

Parlamentarul de Buzău a adăugat că dacă va trece, referendumul de la Buzău ar putea fi un precedent pentru celelalte municipii, pentru că România are nevoie de o reformă administrativă:

”E important pentru că din 1968 nu s-a mai facut nici un fel de reformă administrativă , din păcate. Buzăul e ajuns la limita posibilității dezvoltării pe actualul teritoriu, ar fi un lucru extraordinar de bun să facem acest tip de unire. Este un referendum urmărit de toată lumea cu mare interes, pentru că ar fi un precedent extrem de important pentru a reuși să dezvoltăm comunitățile locale. Pot să vină chiar și cei care nu sunt de acord cu acest tip de dezvoltare să spuna ”nu”. E , totuși, un drept pe care l-am câștigat cu greu și îi îndemn sa vina la vot”.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian