Actualitate

Primarul Buzăului a ieșit din silenzio stampa (impusă de o laringită) hotărât să se bată pe procente electorale

Aflat în silenzio stampa, de aproape două săptămâni, timp în care nu a comunicat nici cu presa, dar nici la ședințele de Consiliu Local, motivul invocat fiind o laringită, primarul Buzăului, Constantin Toma, a avut o primă ieșire. Invitat la o televiziune centrală, edilul-șef a vorbit despre noua candidature la localele din acest an, invocând procente din sondaje de anul trecut, dar și despre mariajul de conveniență cu PNL. Primarul municipiului Buzău și-a reafirmat intenția de a candida pentru al treilea mandat:

“Sigur voi candida, mai am lucruri de făcut. La ultimele alegeri am fost cel mai ales primar de municipiu din România, iar acum inclusiv în sondajele liberalilor, concurenţa mea de la Buzău, am 74%. Am trezit speranţa la Buzău şi vreau să duc proiectele pe care le-am început şi pe care nu le-am început mai departe… ” a declarat, la Digi 24, Constantin Toma.

În ceea ce privește relația cu liberalii și negocierile din aceste zile pentru înțelegeri la locale, între PSD și PNL, primarul Buzăului a afirmat că, deşi o coaliţie cu PNL la nivel naţional nu este bună pentru că este cu o formaţiune de dreapta, reprezintă o necesitate deoarece PSD nu ar avea alt partener după alegeri.

”Am auzit şi eu din presă şi la Buzău probabil, la Cluj probabil diferenţa este atât de mare dintre locul I şi locul II… La alegerile din 2020, al doilea candidat de la liberali a avut 7% şi eu 78%, iar acum am 74% şi al doilea potenţial candidat a fost cotat cu 9%. Democraţia este democraţie, pe mine mă dezavantajează pentru că aş vrea să fie alegeri cu toată lumea”, a afirmat Constantin Toma, în același interviu.

Între timp, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a respins public existența vreunui acord pentru alegerile locale:

“Eu nu am niciun acord! Nici cu PNL. Am un singur acord cu colegii mei din PSD, deoarece sunt preşedintele. Nu am făcut acord cu nimeni, nu a făcut nimeni niciun acord. Eu v-am spus că PSD va avea candidaţi, de obicei a avut în fiecare localitate. Nu e acord nici pentru primărie, nici pentru consiliul judeţean, nici pe Lună, nici pe NATO. Nu e niciun acord cu nimeni!”, a răspuns Ciolacu unei întrebări pe acest subiect.

La Buzău, în perspectiva alegerilor locale care, cel mai probabil, vor avea loc în iunie, sunt, în ultimele zile, o serie de mișcări și transferuri politice. PSD este într-o continuă vânătoare de primari, în timp ce PNL, sub conducerea interimară a lui Adrian Mocanu, face transferuri din toate organizațiile locale, mai puțin PSD, și urmărește schimbarea unor majorități locale. Între timp, USR se coalizează cu PMP, o ”prietenie politică” la care nu a fost cooptată și organizația Forței Dreptei, deși, la București, înțelegerea este tripartită.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian