Actualitate

PRIMARUL TOMA ANUNȚĂ AUSTERITATE PENTRU BUZĂU. De unde se vor tăia bani, în 2021

Previziuni pesimiste ale administrației buzoiene.    Va fi un an de austeritate, cu investiții reduse și cu multe capitole de la care vor fi tăiați bani.

Prezent joi seară în emisiunea Focus News de la Focus Tv, primarul Constantin Toma a anunțat  că, potrivit previziunilor întocmite, anul acesta, bugetul municipiului Buzău va înregistra un deficit de circa 6 milioane de euro. Banii încasați la buget vor fi mai puțini, dat fiind situația economică dificilă  generată de pandemia de coronavirus, care a dus la desființarea multor firme și implicit la tăierea multor locuri de muncă.

” Va fi austeritate. Sfârșitul de an, sau partea a doua a anului trecut, și începutul acestui an sunt foarte proaste din punct de vedere al încasărilor. Și acest lucru va lăsa urmări în dezvoltarea Buzăului. Bineînțeles, forțăm cât mai multe fonduri europene astfel încât să ne ducem la maximum cu proiectele pe care le avem deja în derulare: străzi, regenerare de spații urbane, anveloparea blocurilor. Bineînțeles că, în această perioadă, încercăm să micșorăm cât putem costurile atât în interiorul Primăriei Buzău cât și la firmele la care Consiliul Local Municipal Buzău este acționar. Ideea este că ne întindem cât ne este plapuma, circa 6 milioane de euro la scenariile pe care le-am făcut pentru bugetul de anul acesta, pentru că estimăm să încasăm mult mai puțin față de anii trecuți.”

Dat fiind că banii vor fi mai puțini, multe lucrări vor fi încetinite ori chiar oprite, mai anunță edilul sef al Buzaului:

” E foarte complicat,  încercăm să reducem costurile astfel încat sa trecem peste acest an, an de supraviețuire, sper  să nu oprim investițiile pentru că aveam si anii trecuți și  10-15 șantiere, acum avem în vedere șantierele care sunt finanțate si finanțabile din fonduri europene și sper să le ducem la capăt și și le vom duce. Vom avea probabil necazuri cu realizarea în forță a unor lucruri: asfaltarea de strîzi, de facere a trotuarelor și a parcărilor pentru că solicitările sunt foarte mari”.

Unul dintre domeniile care va avea de suferit, urmând a beneficia anul acesta de mai puțini bani de la bugetul local este sportul:

”Pe de-o parte, mă gândesc la Sala Dacia, la fostul cinematograf Dacia, din păcate să-l amânăm și anul acesta și banii să-i repartizăm pe alte proiecte de investiții. Inclusiv pe bucata aceasta, sportul plătit de Primărie, vom umbla și la cheltuielile legate de finanțările pe care le-am făcut la sportul buzoian. De fapt, nu va fi capitol de cheltuială fără a fi și reduceri de costuri”, a mai spus Toma.

Autorul știrilor

Cristina Sterian

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Nu ti-e rusine, Toma? Te-ai vazut cu sacii in caruta si acum dai in buzoieni? Dar cand ai papat banii locali si trimisi de guvernul Dancila si de Ciolacu, pe Calea Eroilor, locomotive, avioane, paranghelii, statui, monumente inutile, pasaj degeaba, spectacole de prost-gust cu duiumul, Iohannes Strauss, Eurovisioane, si multe, multe lucruri inutile si costisitoare nu te-ai gandit ca vine o vreme cand va trebuie sa pui deoparte un banut pentru oras? Ce ne trebuia noua Calea Eroilor de 1 milion de euro? Faceai o asfaltare, puneai niste flori, schimbai borduri acolo pe Unirii, si totul cu maxim 200.000 euro. Unde sunt restul de 700.000 euro? Ce ne trebuiau noua copacei adusi din Italia, la 2000 lei bucata? Ce aveau pomii frumosi, sanatosi, umbrosi din centru, cei cu care am crescut de 40-50 de ani? Cum sa scoti teii de pe Independentei sa pui…salcami? Ai dat afara romii comercianti din Bazar si l-ai lasat de izbeliste. Ai construit cladirea aia hidoasa de langa Bazar, pt sediu primarie, si ai lasat-o asa, urata si neterminata, infipta intre cladiri monumente arhitecturale vechi. Ai dat sute de mii de euro pentru studii de fezabilitate pe Iazul Morilor, un proiect inutil, hidos si costisitor, in timp ce ai lasat un oras intreg fara caldura si apa calda de la RAM. Rusine! Mai vrei sa fii presedinte CJ! Dracu te mai alge!