Primul buzoian care a fost vaccinat anti-COVID, medicul infecționist Bogdan Micu, a primit, luni, cea de-a doua doză de vaccin.
Relaxat, șeful Secției de Boli Infecțioase a trecut de triajul medical efectuat de colegii săi, după care i-a fost administrat serul.
După rapel, medicul infecționist Bogdan Micu va fi imunizat și va putea să-și trateze pacienții din secția COVID cu mai puține griji decât până acum.
Medicul Bogdan Micu a tratat sute de bolnavi infectați cu coronavirus și a reușit prin măsurile pe care le-a luat să nu se infecteze, deși s-a aflat chiar în mijlocul pacienților cu SARS CoV 2.
Tot luni, a primit rapelul și șeful UPU din Spitalul Județean, medicul Adrian Zoican. Acesta a trecut prin boală în urmă cu câteva luni, a fost spitalizat, iar acum a ales să se vaccineze, fără a sta pe gânduri.

Conform medicului Carmen Scântei de la Direcția de Sănătate Publică, de la debutul campaniei de vaccinare, la Buzău, s-au vaccinat 2659 de medici, asistente și alți angajați din spitale în timp ce numărul buzoienilor vaccinați în etapa a doua se ridică la 2377.
Aceste cifre nu includ și vaccinările din week-end-ul trecut, centralizarea acestor date fiind în curs.



Concluzii:
5% imunizare cu prima doză.
Vaccinati si cei cu imunitate dobândită deja.
În acest ritm imunizare de turma (70% din populatie) de-abia la anul pe vremea asta.
In cazul cand se va dovedi că imunizarea prin vaccin nu tine un an atunci o luam de la capat peste 6 luni cu aceiasi pe care ii imunizam până în sept, adică rezulta vreo 30% din populatie vaccinata etc…
PASTILE la liber in farmacii!!! Aprobati Ivermectina aia de se stie de 6 luni de ea ca e buna. Vezi India care o are la liber ptr ca au tot felul de boli parazitare si o ia lumea ca pe aspirina. Si poate fi produsă în orice fabrica de medicamente.
IVERMECTINA LA LIBER, ca sa o ia lumea profilactic. Ce mai așteptați?