Actualitate

Proiectul Drumului Expres Buzău-Brăila, într-o nouă etapă. Sunt analizate variantele de traseu

Pe lângă autostrada Moldovei, la care se lucrează intens și pe care s-ar putea circula chiar de anul viitor, pe câțiva kilometri, județul Buzău va avea, în viitorul apropiat, și un drum expres. Este vorba despre Drumul Expres Buzău-Brăila, proiect aflat în stadiul efectuării studiului de fezabilitate.

Marți, 20 iunie, reprezentanții firmei care trebuie să elaboreze studiul, au particat la o ședință la sediul Consiliului Județean Buzău. Împreună cu autoritățile județene, au fost analizate variantele de traseu pentru viitorul Drum Expres Buzău-Brăila.

“Am participat la o întâlnire cu CNAIR și firma care elaborează studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Buzău-Brăila. Am fost extrem de încântat de ceea ce am văzut la această întâlnire. Într-adevăr, în circa 3-5 ani am putea vorbi în realitate despre acest drum, dar faptul că știm că se va racorda de undeva din zona pădurii Frasinu, va avea 2 ieșiri, una la Gălbinași și una la CA Rosetti, cu drumuri de legătură de câte 4 km spre DN2B, asta arată că efervescența pe care o traversează județul poate fi valorificată pe un termen mediu”, a declarat, la Focus Tv, prefectul de Buzău, Daniel Țiclea.

Sursa foto FB/CNAIR

Viitoarea șosea de mare viteză ar urma să treacă prin localități precum CA Rosetti, Cilibia, Gălbinași, Țintești. Termenul de finalizare a studiului de fezabilitate este octombrie 2024.

Drumul Expres Buzău-Brăila va avea o lungime de circa 94 km și va fi conectat cu viitoarea autostradă A7. Valoarea contractului este de 19,4 milioane de lei, fără TVA, fonduri acordate prin Programul Operațional Infrastructura Mare.