Actualitate POLITICĂ

Rolul cheie pe care îl va avea viitorul Parlament European. Ciucă: ”Miza e clară – pace, stabilitate și prosperitate”

UPDATE: Ursula von der Leyen a primit votul delegaților la congres pentru a candida pentru un nou mandat de președinte al Comisiei Europene. Votul, unul previzibil de altfel, a fost salutat de liberali.

„Felicitări, Ursula von der Leyen – candidatul PPE la șefia Comisiei Europene! Votul dat astăzi pentru Ursula von der Leyen, la București, e un vot pentru o Europă mai puternică și mai unită. O Europă în care România se poate dezvolta și în care românii sunt respectați. Președinta Comisiei Europene este un prieten și un aliat al României. A fost o susținătoare vocală a integrării României în Schengen. Sprijinul său și manifestul votat ieri de către PPE, în unanimitate, sunt garanții că România va deveni cât mai curând membră a Spațiului Schengen cu drepturi depline”, a transmis președintele PNL, Nicolae Ciucă.

Știrea inițială: Congresul Partidului Popular European continuă, astăzi, în capitala României, unul dintre cele mai importante puncte pe ordinea de zi vizând desemnarea candidatului PPE pentru funcția de președinte al Comisiei Europene.

Actuala șefă a CE, Ursula von der Leyen, este singurul candidat, înscrierea sa în cursă fiind validată, seara trecută, de Adunarea Politică a PPE.

Von der Leyen are inclusiv susținerea liberalilor români, parte a familiei popularilor europeni.

„Miza, astăzi, este clară: pacea, stabilitatea și prosperitatea pentru UE. PPE susține aceste obiective, în timp ce partidele extremiste generează instabilitate și dezbinare. Anti-europenii din România se folosesc de subiectul Spațiului Schengen pentru a stimula euroscepticismul. În lumina acestor evenimente, este crucială alegerea candidatului PPE pentru președinția Comisiei Europene. Suntem mândri de realizările Comisiei Europene în gestionarea crizelor din ultimii aproape patru ani și jumătate. Ursula von der Leyen și PPE au dovedit că pot conduce Europa în momente dificile, garantând soluții în timpul pandemiei COVID-19, facilitând vaccinarea și creând cel mai mare pachet de sprijin economic din istoria UE”, a declarat președintele PNL, Nicolae Ciucă.

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian